Lacrima unui nostalgic va trezi morţii din dulap

 

 lacrima

Alexandru D. Filimon

Aproape întotdeauna am considerat anacronică şi patetică cercetarea comunismului românesc. Mi s-ar fi părut normal ca prin dialectică şi polemică istorică să se ajungă la un consens prin care să enumerăm avantajele şi dezavantajele sistemului comunist astfel să putem purcede în sfârşit spre viitor. Condamnarea comunismului a produs cea mai puternică operaţie de conversie psihosocială revendicând prin Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER) corecţia morală a unei societăţi care regretă în proporţie de 60 % perioada cumunistă (sondaje de opinie abundă pe această temă). Prin oficiala condamnare a comunismului s-a realizat o operaţie foarte fină asemeni operaţiei pe cord, uzitând de comparaţie din plin ca mijloc de închipuire.

Imaginaţi-vă, pentru moment, că s-ar produce documentare despre nivelul de trai din Austria şi Eleveţia, despre averea pe cap de locuitor din Germania în loc să se producă documentare şi emisiuni pe bandă rulantă despre comunismul românesc. Cum s-ar simţi românul observând beatitudinea neamţului ? Mai mult ca sigur revoltat furios şi frustat. Cum se simte astăzi românul când vede, rememorează nefericirea comunistă? Cu siguranţă se simte mai bine. Atât de falacioasă este această falie creată încât nu degeaba simţim cu toţii că “ In România nimic nu se schimbă”.

Legitimitatea sistemului politic actual nu se poate realiza decât prin raportarea la trecut, şi nu la orice trecut, ci la acel trecut cenuşiu, tumultos şi auster. Politicienii noştri ne-au învatat cu firimituri şi noi ne-am învăţat cu lături. Acum avem parte şi de toate resturile oficiale ale istoriei fără a resimţi reculul de rest al istoriei.

Manipularea nu s-a încheiat, ea continuă astăzi sub alte forme promovând capitalismul sălbatic în detrimentul unui capitalism autentic, promovând grangurii la prima generaţie de pantofi care se tratează în Viena în detrimentul oamenilor cu o valoare morală, intelectuală şi culturală veritabilă, promovând dictatul istoriei de la Cotroceni asupra comunismului (realizat de un grup de cercetători şi istorici) fără o dialectică şi dezbatere autentică. Orice avantaj al comunismului este linşat şi cel ce îndrăzneşte să vorbească despre astfel de lucruri este un criminal, un marxist, în cel mai bun caz un nebun. Cu o astfel de reacţie nu putem merge cu istoria noastră contemporană decât înapoi. Viitorul piere sub greutatea reacţiilor noastre.

Anticomunismul este un produs al intelectualităţii româneşti, nu reprezintă o emanaţie a societăţii româneşti pe de-a-întregul. Mai are rost să ne întrebăm cu ce scop a fost făcută această condamnare?

Un muzeu al comunismului ar putea fi o idee mult mai bună deoarece nu avem cum să dormim liniştiţi cu morţii în dulap.

 

Atunci când un nostalgic se va plimba prin acest muzeu şi în adâncul fiinţei sale va mişca ceva în stare să-i stoarcă o lacrimă pe obraz, vom şti că am făcut un pas spre Viitorul nostru şi fără condamnările Lor.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Liviu Brătescu

cercetător și om politic liberal

POLITICA ÎN PIONEZE - Horia Pană

"Îmi place zgomotul produs de democraţie." (James Buchanan, al 15-lea preşedinte american)

Bellum omnium

blog George Damian

brînzoaice cu gem

Incultura ne distruge, mă baiatule...

Civitas Politics

Analizăm politica

%d blogeri au apreciat asta: