Votaţi pentru Legea Epică “Dacă eşti român ar trebui să ai dreptul natural să fii donator de organe”

piata-neagra-organeAlexandru D. Filimon

Aş vrea o lege care să sune cam asa “Dacă eşti cetăţean român poţi de bunăvoie şi nesilit de nimeni să devii donator de organe”. Dacă simţi că subzistenţa românească te omoară în fiecare zi câte puţin, dacă simţi că trăieşti zadarnic în deşertul tranziţiei, dacă te doare că eşti român, ai dreptul să te sinucizi şi să devii donator de organe. Măcar această demnitate nu ar trebui confiscată de Parlament. Ce alt sens existenţial mai puternic ar fi decât să ştii că unii indivizi trăiesc astăzi datorită ţie, astfel poţi fi şi tu erou într-o lume de care numai aparţii decât indirect.

Gândiţi-vă un pic la nivelul de trai, la calitatea prea scăzută a vieţii, la instabilitatea pe toate planurile,  la paralizia visurilor,  la îmbătrânirea prematură din prisma vicisitudinilor financiare şi contextelor sociale. Nu este normal să ne dorim să ne fi născut în altă parte? Şi dacă ne-am născut aici şi nu putem să ne scoatem “România” din suflet, nu putem în schimb să devenim cu toţii donatori de organe ca să avem parte de un sfârşit normal şi nu mizer, în sărăcie, de perpetuă deznădejde ? Poate aşa scoatem şi ţara din criză.

Ce e mai bine să fii: o persoană tristă care investeşte în vicii sau un falnic donator de organe? Donarea de organe este cea mai raţională soluţie într-o Românie întristătoare aflată în disoluţie. Consider că şi un pesimist convins ar putea lăsa o dâră de lumină în drumul ieşirii sale din scenă.

De când a ajuns România în situaţia de a spune că singura ei poveste autentică cu fior epic este slobozită de donatorii de organe?

Anunțuri

Fără zâzanie şi zarvă, politica e pustiu

Alexandru D. Filimoncaricaturi-alegeri1

Aparent nu se mai întâmplă nimic în politica din România deoarece la noi fără zâzanie şi zarva politică e pustiu. Şi nu putem trăi în tăcere când sufletul nostru râvneşte răzmeriţă adăpându-se din lăturile politicienilor şi hoitul tranziţiei. Cea mai mare autopăcăleală, cea mai mare autoînchipuire mioritică este să crezi cu tărie că în România doar politicienii sunt de vină deoarece “aceşti nemernici care ne conduc sunt şi hoţi de meserie şi corupţi până în măduva imoralităţii”. Cât de uşor este ca cetăţean să dai vina să arăţi cu atâta lejeritate degetul mijlociu clasei politice, dar să nu faci nimic, riguros nimic. Dacă se poate, chiar absolut nimic, dar să vorbeşti necontenit transformându-te într-un tribun în propria bucătărie ţinând discursuri memorabile prietenilor despre eşecuri istorice şi biografice. După ce îţi iroseşti energia te retragi ca un hoinar postdecembrist în patul tău îmbibat de hoitul tranziţiei şi visezi în continuare la visul tău capitalist de a da o lovitură (un boom prin care să-i jecmăneşti pe alţii) ca să te îmbogăţeşti ulterior, să-ţi irosesti energia doar cu un whiskey de calitate, adăpându-te cu aburi vaginali vexaţi.

V-aţi gândit vreodată că poate nici politicienii nu ne merită pe noi?

V-aţi gândit vreodată că poate răzmeriţa, vermina societăţii româneşti este pastila efervescentă de dimineaţă? Avem nevoie de ceartă prostească şi seacă cum are nevoie drogatul de doza zilnică. Singura diferenţă este că drogatul, după ce trece efectul dozei, nu se duce la dealer să-l dea în judecată că-i prejudiciază sănătatea.

 

 

 

Ce ar spune un bolovan de râu unui munte electric?

images (3)Alexandru D. Filimon

În viitor, jurnalismul va avea un chip aproape mecanic ce va înlocui sufletul unui articol cu relevanţa/eficienţa lui socială. Roboţii vor înlocui oamenii în lupta  pentru cuvânt si  întru cuvânt. Vom citi editoriale ale acestor noi formatori de opinie care vor avea un alt statut decât cel de adjuvant inferior al omului.Vă imaginaţi când aceşti columnisti electrici ne vor spune ce trebuie să facem, să gândim, să trăim apăsând pe un buton ce scanează calitatea vieţii dorită, averea pe cap de locuitor şi necesitatea libidinală. Se va forma o nouă armă ce va dori la un moment dat şi putere socială/politică (nu doar simbolică). Natura umană va primi un nou layer – cel de cyborg, iar lumea va cunoaşte sexul/căsătoria cu roboţi.La un moment dat vom avea şi primul preşedinte robot.

Mi-aş dori ca atunci să fiu un tablou prăfuit dintr-un muzeu al umanităţii. Nu aş vrea să dau ochi în ochi cu chipul uman al unui cyborg, dar aş fi foarte curios să-l întreb cât de mult contează jurnalismul de astăzi pentru jurnalismul pe care el îl practică? Ce va supravieţui timpului?

 Ce ar scrie astăzi un editorialist unui robot-columnist din viitor? Cum ar arăta un dialog între un bolovan de rău şi un munte electric?

 

Intelectualii români se leagă de teii lui Eminescu

tei

Nu demult, Andrei Pippidi prezenta la un post de televiziune o poveste a unui intelectual rus care a reuşit să salveze un monument de arhitectură legându-se la propriu de clădire. Oameniii din oraş i-au urmat exemplul şi astfel o bijuterie de vestigiu a fost salvată. Uimitor este că această poveste avea loc în perioada lui Lenin unde orice tip de opoziţie era privită ca posibil element subversiv.

Astăzi aflăm din editorialul lui Cristian Tudor Popescu (http://www.gandul.info/puterea-gandului/eminescu-sa-ne-judece-11570735) că teii lui Eminescu nu mai sunt deoarece primarul a avut judecăţi estetice (Gh. Nichita a zis că “teii astupă perspectiva către Palatul Culturii!” ).  Înainte de a termina de citit editorialul său, m-am gândit şi eu la acelaşi lucru “nu s-a găsit niciun ieşean care să se lege cu lanţul de tei în faţa drujbelor lui Nichita”.

Tot astăzi aflăm că Horia Roman Patapievici se retrage din viaţa publică după un an de tăcere: “Nu voi mai fi un intelectual public. Mi-a ajuns”. Dacă citim declaraţia acestuia din 2009  “Apropo, ştiu din surse sigure că lui Băsescu i s-a oferit un film în care lui Mircea Geoană i se face sex oral, iar el (Băsescu, n.red.) a refuzat s-o folosească împotriva sa. Este un om onest, credeţi-mă” nu putem decât să ne bucurăm că domnia sa părăseşte arena politică, nu publică. Respirăm uşuraţi cu încă un politician în minus.

Intelectualii noştri nu se pot lega,  rădăcinile lor umane nu sunt de găsit.Vi-l imaginaţi pe Patapievici (sau pe oricare altul) făcând gestul intelectualului rus? Vorbind de sexul oral al altuia, îmi imaginez că deja v-aţi gândit.

De ce intelectualii români nu au autoritate, credibilitate şi respect? Nu mai pot să scriu nici un cuvânt.

Aveam nevoie de ei să se mai lege din când în când de câte un tei de câte un om.

 

Nu există “Ultima carte citită” există doar “Ce ai mai citit?”

Alexandru D. Filimoncarti_in_cap

Întrebarea “Care este ultima carte citită?” este stânjenitoare pentru foarte multe persoane. Aceştia percep întrebarea ca pe un afront personal, astfel te trezeşti că îţi spun din neant, că ei sunt persoane practice, cu picioarele pe pământ care urmăresc concretul, care rezolvă lucruri (comuniştii se lăudau la fel ). Unii dintre ei, aflaţi în funcţii de putere, îţi vor spune că nu înveţi managementul din cărţi… şi viaţa reală este altfel decât descriu filosofii prin utopiile lor bălţate. Imaginea aceasta poate este uşor deformată, dar majoritatea românilor privesc lucruri astfel. Fără a edulcora realitatea, ne confruntăm cu un deficit de imaginaţie/cultură dar şi inteligenţă emoţională. Daca stăm să ne gândim puţin, găsim şi un cusur naţional ce face concurs în toate mediile, mereu facem inventarul minusurilor, lipsurilor şi niciodată invers. Cum ar spune un betiv interesant din faţa blocului:“Zi şi tu măcar odată că îţi merge bine”.

Acesti insi când vorbesc cu dumneavoastră îşi mărturisesc autosuficienţa şi autoimpotenţa. Întrebaţi-vă ce puteţi învăţa de la un suflet steril cu spirit castrat?

Le dau dreptate unora când spun că există prea multă teorie în universităţi şi prea multe materii fără acoperire în piaţa muncii din prezent şi viitor, că se practică un enciclopedism academic în detrimentul specializării, ca 3 gândesc şi restul 97 execută; la noi e invers… la noi 3 se îmbogăţesc şi restul 97 se grăbesc să depună CV-ul. Trebuie doar să ne întrebăm cum rezolvăm această situaţie prin cultură, educaţie şi răbdare sau prin plecarea în străinătate. Dintre toate aceste motive prezentate nici unul nu poate reprezenta  un motiv real pentru a spune că astăzi nu este relevant să citeşti cărţi sau că nu ai timp chiar dacă ai vrea. Ele sunt o pseudojustificare pentru acel individ care indiferent de circumstanţe, nu ar fi citit, iar dacă situaţia, contextul social i-ar fi cerut-o, ar fi minţit.

Cel mai important lucru este capacitatea de conversie a culturii, a cărţilor în morală şi civilizaţie. Nu v-aţi întrebat niciodată că poate lipsa noastră de cultură este motivul pentru care am ajuns aici, motivul poate şi al articolului de faţă? Suntem personaje, vrând-nevrând, dintr-o poveste pe care nu am citit-o.

Aud mereu “Consumaţi o carte pe săptămână”. O carte nu poate fi consumată, nu suntem consumatori de cultură, ci creatori, purtători de cultură. Omul fiinţă culturală sau animal consumist ?!

Nu există “Ultima carte citită”, ci doar “Ce ai mai citit?”.

Nimeni nu vrea să fie Grădinar într-un cimitir al Culturii

Alexandru D. FilimonGhinion

“Nu mai contează”… Acesta pare să fie laitmotivul în ţărişoara noastră mică, scuza milenară prin excelenţă sau mecanismul mioritic de apărare psihologică. Aici, pe acest tărâm fantastic, toate visele se introduc într-o căciulă, se amestecă bine şi în bezna atotcuprinzătoare, când laşii şi hoţii fură căciula, se introduce membrul stâng sau drept în vederea unei extrageri. Orbecăim cu membrele în vidul absolut. Nu mai contează.

Uneori, ţara pare atât de blestemată, încât nici norocul n-o mai poate “petrece”. Evident că nu stau aşa lucrurile, dar ce mult par. Uneori ne mai blestemăm şi singuri şi asta ar fi bine să reţinem. Norocul este o compensaţie pentru prostie şi lene. Prostia nu este o vină şi nici o jignire, aş putea spune că prostia devine jignire (pe teritoriul patriei) în momentul în care este identificată. Pluri-identitatea noastră ne determină să fim elastici în eschiva noastră permanentă.

Când laleaua naţională, premierul nostru face balet prezidenţiabil cu audienţă americană, când crinul naţional hiperprezidenţiabil taie în X zilele din calendar în expectativa alegerilor, când preşedintele numără trandafirii cu generalii asezonaţi cu stele pe umăr, românii se metamorfozează în ecologişti. Nimeni nu vrea să fie grădinar într-un cimitir al culturii. Nimeni nu vrea adevărul, dar odată expusă minciuna, fiecare se simte îndreptăţit moral să o condamne.

Actualitatea nu ne priveşte direct pe noi, iar contemporaneitatea este un concept care aparţine istoricilor. Probabil lor le revine ingrată sarcina de a lucra cu date, rece vis a vis de ceea ce puteam să fim. Oare contează?

Ce parte a unui “ţigan” ar oferi românii unui european?

Alexandru D. FilimonRromi-1w-600x450

Ţiganii în România sunt consideraţi o castă superioară. Percepţia românilor vis a vis de această minoritate în special, este una foarte bogată şi radicală, unii încă vorbesc despre eşecul lui Antonescu de a mătrăşi naţia “brunetă”. Mai nou, unii vorbesc de sterilizarea femeilor de culoare pentru a nu produce prea mulţi copii, dezechilibrând pe viitor demografia. Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării l-a amendat cu 8.000 de lei pe Rareş Buglea, consilier local PNL în Alba Iulia, pentru o postare pe Facebook în care susţinea că femeile rrome ar trebui sterilizate dacă nu au condiţii pentru creşterea copiilor. Există un paradox al drepturilor omului, nu poţi steriliza o fiinţă umană, dar nici nu poţi accepta ca una să crească indubitabil într-un mediu de subzistenţă şi exploatare infatilă (cerşit şi îndemnul la furat).

La o astfel de declaraţie anti-umană şi tâmpă (nu este soluţia asta, evident), mulţi sar ca arşii şi vorbesc cât de anti-democratici suntem pentru faptul că suntem împotriva minorităţilor etc. Ce ar trebui să reţină aceşti inşi revoltaţi de o astfel de afirmaţie ar fi că electoratul domnului cu pricina, şi de ce nu, segmente largi ale societăţii, sunt de acord cu o astfel de afirmaţie şi ar susţine un astfel de demers fără să clipească.

Eu aş vrea să subliniez motivul psihologic al unei reacţii de genul acesta. Adevărul de ordin psihologic este că romanul etnic se simte ca o minoritate în raport cu ţiganul în propria ţara, după cum şi declară. Când observă conivenţa politică, economică a ţiganilor dublată de stilul de viaţă caracteristic (necinste, nemuncă, ilegalitate etc.) triplată de ignoranţa sau complicitatea tacită a autorităţilor, românul se apăra instictiv la fel cum s-ar apara şi neamţul, francezul sau italianul.

Înainte de a deveni şi eu tinta celor care promovează mimetic şi milităreşte mişcarea “political correctness” în România sau de a fi etichetat în vreun fel, vreau doar să atrag atenţia asupra unei situaţii psihosociale, a unei realităţi ţipătoare ascunsă sub preş fie din ignoranţă, fie din complicitate. Orice intenţie de a măsura sau analiza relaţiile românilor cu această minoritatea  ar fi bine să ia în calcul şi acest aspect deloc linistititor.

Dacă printre noi, oamenii, când se oferă o floare, se taie tulpina, atunci ce parte a unui “ţigan” ar oferi românii unui european?

 

Liviu Brătescu

cercetător și om politic liberal

POLITICA ÎN PIONEZE - Horia Pană

"Îmi place zgomotul produs de democraţie." (James Buchanan, al 15-lea preşedinte american)

Bellum omnium

blog George Damian

brînzoaice cu gem

Incultura ne distruge, mă baiatule...

Civitas Politics

Analizăm politica