Don’t make backfire make love

talk-to-the-hand

Alexandru D. Filimon

De multe ori îmi doresc să port un dialog cu câte cineva. Nu vă puteţi imagina cât de greu este acest lucru, oamenii vorbesc îndelungat trăind cu impresia că dialoghează. Scopul acestui pseudo-dialog ar fi un exerciţiu freudian regulat de exteriorizare ca să nu înnebunim de furie, frustrare şi resentiment. Nu mai bine am face amor nebunesc şi nebuneşte  după care am citi o carte la adăpostul fumului de tigară şi la farmecul discret al unui vin sec, fie el demisec…rosu,alb roze etc .? Sună prea romantic dar în lumea pe care o simţim si o trăim, e terapie curată. Dupa un dialog elucubrant ce presară doar razmeriţă şi în stânga şi în dreapta, şi în trecut şi în viitor, plecăm mai singuri decât am venit.

Constientizarea pe viu a acestui lucru, palparea sentimentului terifiant de a fi singuri, indiferent de compania selectă ce ne onorează cu prezenţa şi spiritul şarmant, este precum vivisecţia în slow motion.

Contradicţia este de multe ori de ordin personal, chiar dacă interlocutorii revendică idei,concepte etc., ei pleacă de la premisa că este mult mai credibil să reduci un eveniment din biografia personală decât inversul situaţiei. Şi totuşi au pretenţia de a vorbi despre rationalitate, dar nu stiu cine este Descartes sau Kant, vorbesc despre logică dar nu stiu cine este Aristotel, sau mai rău nici nu-i interesează. Să-i mai întrebăm dacă le-au citit şi cărţile?

Raţiunea cartesiană, logica aristotelică sunt o raritate inutilă a zilelor noastre. Auzim de multe ori ”Aşa este logic”, “Aşa este rational” dar ne minunam când se întâmplă să mai fie şi aşa din când în când.

Dialogul mai presus de cuvinte este un contract de vulnerabilitate prin care persoanele în mod natural si reciproc aleg sa-şi expună zonele moi ale lumii dinăuntru.

Lucrul întristător este că oamenii au tendinţa de a crede şi mai mult în proprile puncte de vedere dacă sunt contraţi, dacă explicaţia lor este supusă criticii. Astfel apare efectul backfire, “o prejudecată cognitivă care face ca atunci când o persoană este pusă în faţa unor dovezi care îi contrazic opiniile alege să respingă dovezile şi să devină un susţinător şi mai ferm al propriilor idei”. Calitatea de ”a spune ceva” a fost înlocuită cu cea de ”a vorbi”.

Nu este de mirare că România a devenit ţara iubitorilor de animale, dacă vorbesti cu un om sau cu un câine de multe ori ai acelaşi rezultat, ba în unele cazuri dă şi cu minus.

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Liviu Brătescu

cercetător și om politic liberal

POLITICA ÎN PIONEZE - Horia Pană

"Îmi place zgomotul produs de democraţie." (James Buchanan, al 15-lea preşedinte american)

Bellum omnium

blog George Damian

brînzoaice cu gem

Incultura ne distruge, mă baiatule...

Civitas Politics

Analizăm politica

%d blogeri au apreciat asta: