Un prezidenţiabil trebuie să fie si “cetăţeniabil”

imagesCe înseamnă cu adevărat să fii prezidenţiabil? Să te înscrii în cursa internă a partidului pentru alegerile prezidenţiale, să ai un grad de popularitate foarte ridicat indiferent dacă eşti politician sau nu, să ai o cotă ridicată în intenţia de vot, să generezi încredere, să te promoveze mass media şi analiştii asemeni unui pachet electoral cu fundiţă? Ce premise trebuie să aibă un individ pentru a primi calitatea de prezidenţiabil? Trebuie să treacă testul mulţimilor, binecuvântarea camarilei (structură pseudopolitică ce are ca scop conservarea privilegiilor şi menţinerea în funcţii de putere), girul partidului sau să fie “serviciabil” (în argoul politic acest termen descrie o relaţie specială cu serviciile secrete)?

Unde sunt cetăţenii în această ecuaţie?

Până nu ne vom pune aceste probleme în mod serios, nu vom şti niciodată ce preşedinte ne dorim şi cel mai important, ce preşedinte vom avea. Discuţiile despre “cine ar putea fi Preşedinte?” îşi găsesc centrul de greutate într-un profil de candidat creionat şi de cetăţeni prin mijloacele lor specifice (societate civilă, mass media, intelectuali publici, proteste etc.). Ideologia politică nu este foarte relevantă în profilul unui prezidenţiabil român. Uneori o consistenţă doctrinară reprezintă un impediment pe scena politică, dar şi pentru electorat care interpretează “ideologicul” din omul politic ca un gest profund cinic de a ascunde adevărul şi intenţiile sale. Se formează astfel o cultură anti-ideologică pe care un prezidenţiabil ar fi bine să o cunoască.

Impresia că “In România nimic nu se schimbă” (impresie pe care o regăsim şi în memoriile Regelui Carol I, respectiv în memoriile Primului Ministru Constantin Argetoianu) favorizează ideea Eroului Salvator şi a soluţiilor de salvgardare naţională (încă o revoluţie!!!). Astfel se legitimează ideea că avem nevoie de o mână forte şi de un regim autoritar care poate să gestioneze mai eficient resursele decât un sistem democratic. O astfel de atmosferă “non-democrată” nu descrie o cultură anti-democratică, ci nedemocrată. Astfel prezidenţiabilului în mod aprioric îi revine sarcina de a forma o arhitectură democratică a insitutiilor şi de a fi un inginer social în sensul respectului vis a vis de lege, de principiul separaţiei puterilor în stat şi de refractarea acestui principiu la nivel de percepţie publică, şi nu în ultimul rând, vis a vis de limba română, de bunul simţ şi de cultura dialogului. Este vreun prezidenţiabil actual pregătit să preia o astfel de misiune? Viitorul preşedinte va augmenta şi cuantifica aceste realităţi sau le va exploata în mod cinic?

Cum pot cetăţenii să găsească o formulă prin care schimbarea să se întâmple? Singurul responsabil este Preşedintele? Toate aceste întrebări lipsesc din spaţiul public. Singura polemica relevantă pentru orizontul viitoarelor alegeri prezidenţiale este “Cine”.

Poate lexicul politic ar trebui să inventeze un cuvânt “cetăţeniabil” care să îl adauge ca layer principal la “prezidenţiabil”. Poate aşa vom putea avea un Preşedinte “al românilor” şi nu al politicienilor.

 

 

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Liviu Brătescu

Incultura ne distruge, mă baiatule...

POLITICA ÎN PIONEZE - Horia Pană

"Îmi place zgomotul produs de democraţie." (James Buchanan, al 15-lea preşedinte american)

Bellum omnium

blog George Damian

brînzoaice cu gem

Incultura ne distruge, mă baiatule...

Civitas Politics

Analizăm politica

%d blogeri au apreciat asta: