Andrei Tiut: În 2012 atacurile reciproce au scăzut demonstrabil încrederea în politicieni și instituții

andrei tiut

Alexandru D. Filimon

Vă invit să citiţi interviul ZeteticGroup realizat cu Andrei Tiut despre Ştiinţa Politică şi politica din România.

1)      Ce este Ştiinţa Politică în sens larg şi în ce fel ajută societatea o ştiinţă care are ca obiect de studiu politica? Unii indivizi când aflau ca sunt student la Facultatea de Ştiinţe Politice mă întrebau “Ce vă învăţa ăia acolo. Vă învaţa cum să furaţi?” Dumneavoastră cum vedeţi problema?

A.T: Stiinta politică încearcă studierea politicii cu mijloace rationale/ științifice. De aici încep dezbaterile. Sunt științele sociale, în general, științe? Ce este politica? Etc., etc.

În domeniul înțelegerii politicii există două grupe mari de erori. Pe de o parte, există pseudo-experți care cer ca politicile publice să se facă ținând cont doar de cifre („ceea ce nu știm să măsurăm nu există”). Pe de altă parte, există ideologi care ne cer să ignorăm orice efort de a măsura și evalua realitatea. Știința politică, alături de alte științe sociale, se plasează între aceste două extreme încercând să ofere câtă cunoaștere se poate cu toate mijloacele care îi sunt oferite.

2) Un tânăr care termina o astfel de facultate are şanse să îşi găsească un loc de muncă în sfera politică având în vedere că locuri în diplomaţie nu mai sunt din 2009 la fel ca în tot sistemul bugetar?

A.T: Din cât știu, un tânăr are probleme în momentul de față în a-și găsi un loc de muncă indiferent de ce facultate ar termina. Oricine poate să își asigure o a doua specializare ar trebui să o facă.

3) Merită să ai o carieră în domeniul Ştiinţei Politice? Mulţi absolvenţi (majoritatea şomeri) regretă faptul că au început/terminat o astfel de facultate.

A.T: Este decizia fiecăruia.

4)     Dacă ai terminat această facultate în prezent e ca şi cum ai avea o mână amputată. Când cineva te întreabă ce facultate ai terminat e ca şi cum vrea să dea noroc cu mâna ta amputată. Cât de reală este metaforă?

A.T: Am făcut activități și mai greu de explicat în viață. Până la urmă contează cât de util poți fi tu societății, indiferent de ce facultate ai terminat.

Acestea fiind spuse, o facultate de științe politice nu îți oferă o profesie precisă (precum Jurnalismul sau Politehnica).

5)     Jurnalismul politic sau consultanţa politică sunt opţiuni actuale pentru un student la Ştiinţe politice. Este consultanţa politică un domeniu de viitor în România?

A.T: Orice activitate umană în care profesionistul nu poate fi înlocuit de mașini de calcul sau amatori entuziaști, are viitor. Deci și consultanța politică. Nu poți face crowdsourcing pe abordare politică, sau cel puțin nu pe chestiunile esențiale.

Cum arată acest viitor depinde și de calitatea și voința consultanților. Încă se poate face politică având doar (1) rețele locale, (2) consilieri de presă, (3) consultanți profesioniști (străini) angajați odată la patru ani. Și nu este numai vina clienților.

6)     Civitas Politics(http://civitaspolitics.org/) este o cale emergentă pentru o carieră în Stiințe Politice?  Dumneavoastră cum v-aţi început cariera?

A.T: Civitas Politics mi-a permis să îmi fac contacte pe care altfel nu mi le-aș fi făcut.

Dar trebuie precizate onest două lucruri. Unul este că eu personal am început să primesc feedback semnificativ pentru articolele din CivitasPolitics.org abia prin martie 2012. Nu faptul că scrii pe o platformă oarecare te împinge în față. Este plină piața de opinii. Important este să existe câteva teme care să fie „ale tale” sau pe care să scrii mai bine decât majoritatea.

Celălat lucru este că pentru o carieră științe politice nu ajunge o singură ancoră.

Dealtfel, ei sunt în căutare constantă de noi colaboratori.

7)     Ce planuri, ambiţii aveţi în viitor? Vă îngrijorează situaţia politică din România?

A.T: România are o criză de reprezentare. În 2012 atacurile reciproce au scăzut demonstrabil încrederea în politicieni și instituții. Ar fi benefic să se permită o activitate mai robustă din partea societății, de exemplu printr-o lege permisivă de înființare a partidelor politice și o lege modernă care să guverneze demonstrațiile publice.

Așa cum stau lucrurile,  cine vrea să spargă monopolul celor trei partide (patru cu UDMR) și să aducă idei noi pe piață nu prea are căi instituționalizate la îndemână. Pe termen scurt asta convine guvernanților. Pe termen mediu, încrederea se mută dinspre zona politicienilor centrali spre „baronii locali” și, poate, spre manifestările slab organizate de tip USRM (Uniți Salvăm…).

Nu cred, totuși, că problemele politice sunt ireparabile sau că politicienii sunt neapărat incapabili să le rezolve. Mai degrabă mă îngrijorează economia. Suntem în creștere, dar nimeni nu poate să ne explice sigur de ce suntem în creștere și nimeni nu știe sigur cum să facem ca să putem continua și accelera această creștere în anii ce vin. Iată un motiv de îngrijorare. Mă tem din ce în ce mai mult că o asa-zisa creștere economică sustenabilă și globală nu va reporni fără o mică revoluție tehnologică. Și nu văd care va fi acea revoluție.

8) Este umorul o înţelepciune pe teritoriul patriei româneşti sau este o compensaţie pentru prostie?

A.T: Depinde de calitatea umorului. Expresii precum Căcărău sau Bețivanul sunt extrem de dăunătoare discuției publice. Mai ales când nu mai sunt restrânse la publicații de umor

Nu îmi place umorul ca insultă. Există căi mai bune de a elibera frustrarea, de la iepurași pufoși la pungi de țipat sau reviste porno. Îmi place în schimb umorul care țintește contradicțiile interne ale celor vizați.

Dacă ar fi după mine, cei ce practică umorul-insultă ar fi tratați precum maneliștii. Din nefericire apele sunt prea amestecate. Oameni inteligenți și care în mod normal au umor se coboară adesea la glume de autobază atâta vreme cât sunt țintite către adversarii politici.

În ce privește umorul politic, mi-e dor de Divertis (cel din anii ‘90) și de Animat Planet.

9)      Aţi fi de acord să mai oferiţi un interviu pentru ZeteticGroup pe viitor?

A.T: Da.

Andrei Tiut a lucrat în cercetare de piață bazată pe panele de acces online (sic). Din 2011 s-a implicat activ în proiectele CivitasPolitics.org, ContextPolitic.net și unele  inițiative civice.

andrei-tiut 2

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Liviu Brătescu

cercetător și om politic liberal

POLITICA ÎN PIONEZE - Horia Pană

"Îmi place zgomotul produs de democraţie." (James Buchanan, al 15-lea preşedinte american)

Bellum omnium

blog George Damian

brînzoaice cu gem

Incultura ne distruge, mă baiatule...

Civitas Politics

Analizăm politica

%d blogeri au apreciat asta: