Cancanul, dresor al timpului şi călău al omului 

s560x316_Bianca_Dragusanu,_Daniela_Crudu_si_Marina_Dina_ii_citesc_pe_Freud,_Kant_si_pe_Dostoievski_de_Revelion

Ne mai dorim intimitate sau ne mulţumim să ne umplem golul cu jumătăţi? Mai avem timp să ne punem întrebări sau doar acţionăm în virtutea actualităţii îndeplinind cuminte cerinţele prezentului?

“Nu mai am timp” pare scuza universală pentru toţi atunci când îi întrebăm dacă au mai citit o carte, dacă s-au mai întâlnit cu cineva, în principiu orice activitate care te exonerează temporar de condiţia de fiinţă redusă la instinctele de bază şi la egocentrism. Majoritatea invocă “munca”, ştiind în mod voit că este argumentul prin excelenţă inexorabil care poate acoperi şi adăposti toate păcatele. Dar totuşi au timp să se uite la Capatos, să citească ştiri de cancan, să dedice ore în şir pe bârfe, meciuri, telenovele şi seriale. Când le aminteşti de un documentar despre “Universul Solar” sau despre “Plante Carnivore”, strâmbă din nas şi spun că sunt destul de plictisiţi la muncă ca să mai fie şi acasă. Şi totuşi sunt unii care trăiesc o viaţă plină aşa, chiar dacă e ţesută toată din jumătăţi.

 

Se pare că noi nu mai avem răbdare cu timpul şi atunci când îl posedăm devenim cei mai abili dresori când vrem să-l domesticim actualităţii noastre. Îl asezonăm cu divertisment vulgarizant şi lăsăm clepsidra să meargă.

Şi totuşi Timpul mai are timp.

 

 

 

Plagiatul a 2 copii politice: Ponta şi EBA

elena

Plagiatul românesc este infinit mai fascinant decât cercetarea românească deoarece nu are limite.

Ponta a declarat nu demult că dacă nu se poate atlfel, va renunţa la titlul de doctor. Adică doar o hârtie, o pleaşcă decorativă cu care să obţii un pic de fală în cercurile politice şi pseudo-culturale. Cum poţi să renunţi la ceva la care ai râvnit, ai muncit din greu (3 ani sau mai mult)?  Doctoratul nu este un accesoriu vestimentar de care te poţi debarasa sau chiar lipsi, iar din moment ce eşti dispus să renunţi la el, adică la munca ta care ajunge să iţi definească personalitatea şi caracterul, atunci eu nu mai am nevoie de o dovadă de plagiat din partea nimănui şi din partea niciunei instituţii. Omul este dovada adevarului şi minciunii în lume, acţiunile sale sunt doar păcate.

Elena Băsescu vine să sprijine şi ea curentul tâmp al juneţii în politică tot prin plagiat. Declară la televizor fără nici un fel de rezervă că este dispusă să-şi dea semnăturile strânse pentru alegerile europarlamentare lui Mircea Diaconu. Adică am muncit să strâng peste o sută de mii de semnături,oameni care mă susţin pe mine şi cu toată nonşalanta şi veselia stupidă de TV declar, în batjocură, că le voi da altuia. În primul rând că nu ai putea să le oferi altuia din moment ce ai depus o muncă titanică să le strângi şi sunt oameni care intenţionează să te voteze în final. Prin deducţie, nu pot decât să observ că semnăturile Elenei Băsescu sunt şi ele plagiate, probabil tot o pleaşcă.

Ascultând declaraţia ei lipsită de respect pentru proprii electori care dovedeşte o lipsă acută de bun simţ şi decenţă publică, totuşi nu pot să nu mă întreb un lucru: nu este nimeni curios să ştie CUM a obţinut Elena Băsescu semnăturile?Sunt oare aceleaşi semnaturi din 2009? Există poate şi autoplagiat?

Cum pot aceste copii politice să copie la nesfârşit? Este România o tară plagiată sau doar un experiment al plagiatorilor?

 

Omul de piatră nu se înmoaie

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Alexandru D.Filimon

Unele lucruri mă emoţionează până la lacrimi, la fel de multe alte lucruri mă revoltă până la o infinită încrâncenare. Nu pot să trăiesc pasiv, retras într-un cocon cu design de libertate şi poate prin acest lucru mărturisesc neputinţa de a crede orbeşte în mine.

Am crescut cu modele, am crescut admirând cu sinceritate şi celeritate diverse figuri ale istoriei sau simpli inşi, brilianţi sau nu, cu care m-am intersectat când şi când. Nu am uitat niciodată că sunt oameni când i-am judecat aspru şi nu am uitat o clipă calităţile fiecăruia când înşiram acolade de minusuri şi defecte.

De la un timp tot întâlnesc oameni care îmi spun cu sinceritate şi linişte “Nu-mi pasă” sau “Nu mă interesează” când le povestesc ce s-a mai întâmplat fie în viaţa personală, fie în societate. De multe ori sunt de piatră, sunt reci pe interior fericindu-se cu instincte afective scăzute. Într-un fel îi înţeleg din prisma egolatriei, egocentrismului agătându-se de un mecanism de auto-apărare ce ia forma indiferentei, obrăzniciei sau superiorităţii, dar nu pot să admir un om ce refuză un sentiment din frică, ce refuză viaţa prin neantizare.

Când nimic nu te mai revoltă, eşti cu adevărat mort pe dinăuntru sau te transformi într-un “emo” vinovat de sentimente?

Când trăieşti fără să admiri, trăieşti cu adevărat singur?

 

 

Cronica unui eşec de succes

repere

Când anormalul devine normal, voinţa paralizează. Critica, răscoala sau rebeliunea intelectuală devin desuete, simple obiecte de decor cu valoare strict estetică. Ce rost mai are să te ridici prin cuvânt sau faptă într-o lume care nu mai cuvântă un firesc al lucrurilor, care nu se mai aşează cuminte într-o stare de lucruri funcţională? Cam asta este scuza intelectualilor români ce aşează prea repede pe buzele lor vina colectivă de a ne fi născut cocoşaţi.

De ce nu au ieşit în stradă intelectualii atunci când s-au tăiat salariile cu 25% la bugetari? Această măsură afecta direct clasa de mijloc care reprezintă o garanţie democratică a unei societăţi, comprimând polarizarea dintre săraci şi bogaţi (clivaj de la care se revedica marxismul). De ce au ieşit doar pentru “solidaritate” cu Andrei Pleşu?

Răspunsul nu este unul conspirativ ca acţiune sau complex ca înţelegere, motivaţia lor este una umană. Intelectualii români au propria agendă şi drama nu e asta, ei chiar gândesc în mod serios că o agendă publică este un lucru anacronic sau “idealist” la modul cel mai eufemistic cu putinţă. Lor le datorăm eşecul de a nu avea o societate civilă autentică. Nu trebuie să fii intelectual de dreapta sau de stânga ca să realizezi că o societate civilă, o clasă de mijloc, câţiva intelectuali publici sunt elemente necesare pentru bunul mers al oricărei societăţi. De ce în România dacă îţi asumi o agendă publică eşti nefrecventabil, catalogat ca fiind de stânga, un agent al vulgului, un mandatat stigmat al plebei?

Unde este bunul simţ de a fi oameni? Unde este firescul de a avea intelectuali care vorbesc fără a fi agregaţi într-o polarizare stupidă?

 

Ghiţă Ionescu – guru al antibăsistilor

ghita-ionescu

Mulţi jurnalişti şi comentatori politici specializaţi în păreristică s-au autosesizat aseară când Crin Antonescu a făcut dovada trădării cauzei băsismului.

Acest Mont Blanc antibăsist, mândria anteniştilor de pretutindeni, pare că vânează alte piscuri şi anume, PSD, lepădându-se de cauza sa cvasi-religioasă.

Ce a spus de fapt Crin Antonescu?

Crin Antonescu : “O spun limpede: adversarul nostru politic de acum încolo este PSD”. Bătălia nu se mai da cu Traian Băsescu, care iese din mandat, ci se dă cu PSD. Cu acelaşi PSD pe care, din păcate, l-am redescoperit cu tentaţie de partid-stat”.

Se tot insistă în spatiul public pe ideea că Traian Băsescu a vrut să rupă USL. Nimic mai fals în pofida surselor unor ziarişti respectabili. Ce rost ar avea să personalizezi în mod autarhic opoziţia din România prin PNL, când tu vrei să creşti un partid de opoziţie cum ar fi PMP (Partidul Mişcarea Populară)? Care este logica politică a Preşedintelui României să aibă de câştigat din ruperea USL?

Crin Antonescu nu a făcut decât să intre în logica opoziţiei reuşind să înscrie strategia PNL pe traiectoria normală, adică criticând puterea. Cine nu înţelege acest lucru, ar fi bine să răsfoiască o carte bună atât pentru politicieni, cât şi pentru jurnalişti (Ghiţă Ionescu şi Isabel de Madariaga, Opoziţia, Trecutul şi prezentul unei instituţii politice, Humanitas, Bucureşti,1992.).

Conform acestui gânditor politic, prezenţa sau absenţa opoziţiei politice instituţionalizate este criteriul de clasificare a societăţilor în liberale sau dictatoriale, democratice sau autoritare.

După unii, Antonescu ar trebui să-şi continue misionarismul antibăsist chiar dacă acest lucru, conform logicii enunţate mai sus, ar transforma societatea din liberală în dictatorială. Acesta este parodoxul antibăsistilor care vor să scape de regimul Băsescu transformând societatea în una dictatorială.

Nu strica din când în când să citeşti o carte, să mai faci şcoala înainte de a deveni un actor în spaţiul public şi politic. Uneori mă gândesc că nebunia este mai frumoasă când are la bază un strat de osânză ca la porc, care este cultural.

Pentru România ar fi un pas în plus Ghiţă Ionescu, guru al antibăsistilor…

Sindromul Stockholm al bătrânilor cu propriu genocid

Genocidul-pensionarilor-din-Romania

Generaţia mai în vârstă, respectiv 60-80 de ani, vorbeşte prea mult despre politică, purtând discuţii lungi pe marginea actualilor lideri politici marginali care sunt comparaţi cu starurile politice din istorie (fie Carol I, AL.I.Cuza, Dej sau Ceauşescu). Centrul vieţii lor este măcinat de politică în timp ce îşi jertfesc intimitatea pe altarul actualităţii sale. Bătrânii noştri sunt consumatori de politic, dar politica îi consumă de vii.

Un alt genocid asupra generaţiei mai în vârstă este reprezentat de această digestie politică.

Discuţiile lor invocă repetitiv o epocă de aur a stabilităţii şi a siguranţei şi, nu în ultimul rând, al bunului simţ şi al respectului vis a vis de părinte şi vis a vis de profesori. Se spune că părintele îţi formează caracterul, profesorul îţi cântăreşte caracterul pozitionandu-l cu un destin cât mai înalt cu putinţă. Ce bine ar fi dacă politica ar avea un părinte şi un profesor  şi nu s-ar transforma într-o creatură ce se hrăneste cu oameni vlăguiti de prezent şi stafiditi de timp.

Discuţiile nu se transformă niciodată în polemică şi nu urmăresc nici o propensiune ideologică sau măcar sensibilitate pentru anumite idei politice. Cu fiecare discuţie, clepsidra îşi măreşte viteza comprimând timpul puţin câte puţin. Un bătrân îşi permite să trăiască exclusiv trecutului, consumat de politică şi de politica prezentului deoarece îi lipseşte o viaţă bogată, autentică.

Comparaţia cu trecutul este una inevitabilă pentru ei deoarece prezentul nu mai investeşte nimic în viitor şi viitorul îi exclude total ca actori. De multe ori, generaţia mai în vărstă se dovedeşte a fi un model anti-cetăţenesc care promovează eroi şi creaturi ale trecutului. Generaţia tânără s-a născut cu o povară cancerigenă de anti-erou ce prin vivisecţie ar trebui să-şi găsească locul în coşul de gunoi al istoriei.

Cine nu are bătrâni, să si-i cumpere/Cine îi are, să nu-i facă părtaşi la propriul genocid.

Trasul în ţeapă pentru două buci calde

CALIN-POPESCU-TARICEANU-smintit

“Tăriceanu preşedinte”, “Tăriceanu premier”, “soluţia de centru-stânga”, “soluţia dreptei” sunt unele expresii goale pe care le aud în mod repetat. Astfel de bălării nu pot fi subiecte nici pentru bancurile politice, atât de plictistoare şi lipsite de fundament sunt în realitate.

Tăriceanu este un produs politic expirat, chiar dacă semifabricatul de tehnocrat lipit de fruntea fostului premier stă să cadă, încă mai stârneşte revizuiri în rândul PSD şi mai ales PDL.

Decât să se realizeze sondaje privind capitalul politic al lui Tăriceau, ar fi mai bine să se facă un real sondaj cu privire la “trasul în ţeapă”. Aş fi foarte curios dacă trădătorii sunt mai iubiţi de “ţeapa” poporului decât hoţii.

Cum poţi vota un trădător mânat de stupiditate ce negociază pe uşa din dos pentru confortul dosului propriu? Românii apreciază hoţii la fel de mult cum apreciază şi trădătorii? Cum poti să mai crezi un om care sterge cu buretele fără milă istoria unui partid şi istoria sa pentru un moment de smintire politică?

Gestul fostului premier liberal de a negocia guverne si candidaturi trebuie interpretat într-o manieră mai puţin liberală şi mai mult istorică.

Este o ţeapă colectivă deajuns pentru un neam de trădători ?

Liviu Brătescu

Incultura ne distruge, mă baiatule...

POLITICA ÎN PIONEZE - Horia Pană

"Îmi place zgomotul produs de democraţie." (James Buchanan, al 15-lea preşedinte american)

Bellum omnium

blog George Damian

brînzoaice cu gem

Incultura ne distruge, mă baiatule...

Civitas Politics

Analizăm politica