Nu e ciudat?

 

ciudat

Nu e ciudat cum încredinţăm viaţa noastră publică câtorva persoane pe care le credităm nu cu ignoranţa noastră şi cu patosul nostru politic incurabil? Nu e ciudat cum nu vorbim niciodată de social-democraţie, de programe şi politici publice de stânga şi vorbim despre Ponta, Dragnea, Mazăre?

Nu e ciudat cum nu vorbim despre liberalism,gândire şi acţiune politică liberală şi vorbim despre Tăriceanu sau Antonescu?

Nu e ciudat…ne-am obisnuit ca la noi nimic să nu mai fie ciudat, mai ales politica. Nu mai există originalitate în politica, totul e copy paste(cuvânt la modă folosit în vocabularul politic) după rapoarte sterile redactate de firme de consultanţă politică. Astfel avem un politician dependent de o abstracţiune numită opinie publică/imagine publică/dorinţele electoratului măsurate prin sondaje etc.

Toate aceste abstracţiuni sunt modelabile şi au ajus să fie semifabricate de consultanţi în loc să fie modelate de politicieni. Intriga a ajuns să fie ţesută de intermediari, politica a ajuns să fie practicată de mediocri, iar cetăţenii au ajuns marionete voluntare sau involuntare ale jocului „de-a abstracţiunea”. În tot acest spectacol, românul autentic nu respiră ciudat.

Campania oficial a început şi nu e nimic ciudat când personalizăm tot peisajul politic cu creaturi ce ne plăsmuiesc doar plictisul.

 

 

 

Românul nu s-a născut politician ci fotbalist 

 

fuck it

Politicienii sunt nişte cinici codependenţi de înavuţire şi putere, nişte uzurpatori perverşi ce se hrănesc din taxe şi visele oamenilor de rând, nişte prostituate vasele ce mimează jocul nobilimii, ce mai… nişte personaje patibulare.

Politica este o matroană amorală ce se adapă din luxul desfrâului,  cu un sex appeal infinit care aparţine în totalitate prosmiscuităţii şi decadenţei umane, unde compromisul echivalează cu păcat faustic, unde doar cei pătaţi, nesmeriţi, fără suflet şi fără conştiinţă îndrăznesc să intre.

Cam aceste 2 tablouri reprezintă oglinda de referinţă pentru gândirea politicii în România zilelor noastre. Orice opinie de bun simţ se loveste de aceşti munţi de stâncă care par mai statornice ca oricând. Mai are rost analiza politică?

Prostia politică a românului este foarte încăpătoare, el crede că e deajuns să voteze şi gata, politicienii să facă restul. Relaţia dintre cetăţeni şi reprezentanţii politici nu este ca la fotbal când un mijlocaş pasează unui atacant ca să înscrie şi când atacantul ratează el e singurul vinovat. În politică nu e cu “pasă” şi atât. Dacă te mulţumeşti la “a pasa” lucrurile*(mă refer şi la voturi), să nu ai pretenţia să nu fii la rândul tău “pasat”  şi la „altele”. Uităm că unii cetăţeni sunt legume înscrise voluntar la concursul de pasat al blenderului politic.

O altă complicitate tacită a românului este râvnirea din umbră la fructul şi libidoul politicii. Aici românul îşi schimbă optica la 360 de grade, trecând de la cetăţeanul certăreţ şi hrăpăreţ, la analistul politic/politician care rânjeste cu cinism, exhibând butade de genul “Aşa e în politică”, “Politica are regulile junglei, trebuie să fii tare în gură, să te ţii bine în şa”.

Romanul a distrus analiza politică prin puterea sa descriptivă şi prin dedublare. Oare va face dribling în drumul său către autodistrugere?

 

 

 

Lucian Branea, un jurnalist călător îndrăgostit de călătorie

praga

Tot mai rar jurnaliştii descoperă câte o resursă fertilă pentru generarea de conţinut original.Un erudit autentic cu valenţe de polihistor care ar trebui hărţuit de jurnalişti pentru “aurul” pe care îl deţine şi curtat constant de paparazzi culturali este Lucian Branea.
Vă provoc să citiţi interviul: http://www.managerexpress.ro/after-work/travel/calatoriile-pretextul-perfect-al-omului-inchipuit-de-om-interviu-cu-lucian-branea.html

INTERVIU – De vorbă cu Dorel Vişan

visan

Dorel Vişan consideră că România este un stup bezmetic, cu prea mulţi trântori. Actorul Dorel Vişan a declarat pentru ZeteticGroup, în cadrul unui interviu, că

“Paştele e un alt motiv de petrecere, unii deja au trecut pe grătare şi pe mici, dar sărbătoarea Paştelui este cea mai mare sărbătoare a creştinătăţii, pentru că este simbolul lui Iisus, pătimirea Lui“.

Ce simbolizează Paştele pentru români? Sacrificiu hristic, cumpătare, prilej de gândire asupra propriei persoane sau reprezintă un motiv în plus de dietă de slăbire sau de petrecere?

Acum, în ultimul timp, Paştele e un alt motiv de petrecere, unii deja au trecut pe grătare şi pe mici, dar sărbătoarea Paştelui este cea mai mare sărbătoare a creştinătăţii, pentru că este simbolul lui Iisus, pătimirea Lui. Astăzi sau altădată, cu certitudine şi astăzi, este un prilej de primenire.

Un prilej de a te privi în interior şi a te întreba care e rostul tău pe pământ, dacă am vreun rost, cum zice Eminescu, dacă viaţa asta are vreun ţel sau nu.

Pe vremuri, când erau bătrânii, Paştele era o formă de primenire şi a trupului, şi a sufletului. Toţi copiii aveau ceva nou de ziua de Paşte, o cămaşă sau pantaloni sau chiar un costum, şi în general toţi membrii familiei se strângeau prin casă. Iar primenirea, oamenii se mai gândeau la relaţii dintre oameni, la relaţiile de iubire dintre soţi, dintre părinţi şi copii, dintre fraţi şi fraţi ş.a.m.d. Deci, era o formă de primenire foarte bună. Puţini mai meditează cu privire la sacrificiul hristic, de exemplu sărbătorirea Crăciunului în Franţa e foarte plăpândă, dar pătimirea lui Iisus a adus, a lăsat trei semnificaţii mari.

În primul rând, Iisus a venit cu iubirea; până la El, în Vechiul Testament, importantă era dreptatea, dar s-a profilat altă înţelegere între oameni, iubirea este absolut fundamentală pentru omenire. Fără iubire nu se poate face nimic. A spus asta Apostolul Pavel, o descriere extraordinară a iubirii, deşi într-o vreme era atribuită lui Marin Preda. În al doilea rând, a lăsat crucea ca semnificaţie a patimilor Lui. Crucea care este foarte importantă, fiecare om are crucea lui şi e bine să şi-o ducă fără să-i cadă prea mult.

O altă semnificaţie este reuşita sau învingerea suferinţei. Prin suferinţă poţi să reuşeşti şi este bună pentru că suferinţa dă omului un fel de a fi, dă o anumită smerenie, care este foarte importantă. Sunt aceste trei metafore, ca să zic aşa, care Iisus le-a lăsat, şi cine le urmează se apropie de sine, după părerea mea. Îşi cunoaşte şi îşi recunoaşte rolul pe această lume.

Nu este un mister că o parte a intelectualităţii române consideră poporul român un popor superstiţios? Unii sociologi spuneau că acele cohorte de oameni care se calcă în picioare, care vin să ia lumină, care postesc vor să-şi conserve viciile? Este Paştele un prilej pentru noi, românii, să ne conservăm viciile? Nu este cumva o situaţie de inversiune morală…?

Cred că e mult spus că vor să-şi conserve viciile. În orice caz, oamenii nu mai înţeleg relaţia cu Dumnezeu şi relaţia între oameni cum a fost considerată odată. O relaţie cu răspundere, o datorie. Oamenii se calcă în picioare din cauza lipsei de educaţie, este o cădere culturală în România foarte mare din 1989 încoace. Se utilizează mai mult verbul “a avea” decât verbul “a fi”.

Fiecare vrea să aibă, vrea să se îmbogăţească, aşa cum spune Eminescu, “pe nemuncite”.

Când vedem că toţi aceia care fac averi mari “numai banul îl vânează şi câştigul fără muncă”. Aşa spunea Eminescu, şi uite că sunt 150 de ani de atunci, şi tot rămâne valabil. Şi cei de sus, şi cei de jos au cam acelaşi comportament, este o lipsă de educaţie, o lipsă de instrucţie a relaţiilor dintre oameni. Una este educaţia, dar cultura libertăţii este greşită.

Libertatea nu e să faci ce vrei, ci să faci ce trebuie. Mântuitorul spunea că, din cauza păcatului, omul a fost condamnat la naştere prin suferinţă, iar Sfântul Petre spunea: “Fiţi liberi, dar libertatea voastră să nu acopere fărădelegile voastre, ci să fie o lucrare dumnezeiască.” Asta este libertatea, iubire. Oamenii se duc, se calcă pentru apă sfinţită, îi înţeleg până la un punct, dar nu e bine ce se întâmplă.

„Românul este un om ciudat, un om de răscurce de vânturi şi de drumuri”

 

 De la Herodot ştim că “geţii sunt cei mai viteji şi mai drepţi dintre traci”, dar în acelaşi timp sublinia că “unirea lor e cu neputinţă şi nu-i chip să se înfăptuiască, de aceea sunt ei slabi”. Măcar de Sărbători românii sunt uniţi sau găsesc un prilej să se depărteze?

Nu sunt uniţi. Românul este un om ciudat, un om de răscurce de vânturi şi de drumuri, aici toate popoarele năvălitoare care au trecut peste teritoriul dac, toate au lăsat sau au luat câte ceva, şi atunci sufletul românului este foarte special şi e greu. Numai cu forţă se uneşte românul. Perioadele când am avut, nu le-aş spune dictatori, cum a fost Ştefan Cel Mare, Mihai Viteazul şi chiar perioada care a trecut, cea comunistă, unde era o formă de dictatură care i-a mai potolit pe oameni. În primul rând, i-a potolit prin faptul că toţi munceau. Necazul mare astăzi este faptul că oamenii nu muncesc. Nu au un loc unde să muncească şi atunci, neavând aceste locuri de muncă, ei se consumă în alte lucruri, care nu sunt cu nimic mai bune.

Dumitru Drăghicescu menţiona că sufletul românului este anarhic şi autarhic, spiritul legii pentru el este ca un frate vitreg. Vedem şi astăzi această stare de lucru?

Şi astăzi legile nu sunt respectate, nu e o “dictatură a legii” (Toţi vor să scape, să intre pe dedesubt), nu există o barieră pentru a opri aceste fărădelegi de la viaţa asta destul de desfrânată. La noi aproape se specializează pe perfecţioanarea acestui desfrâu. Oameni, din profesionişti ai destinului, au devenit amatori.

„Principiile omului trebuie să fie principiile vieţii şi principiile vieţii se ordonează  după legile naturii. Omul nu mai respectă legile naturii, şi din cauza asta îşi face lui însuşi rău”

Vorbeaţi despe umanitate, despre calitatea de a fi om. În ce măsură mai sunt românii oameni? Ce valori au fost trecute în uitare şi ce valori ne pot ajuta să recuperăm memoria sau istoria noastră?

Mai sunt oameni, dar nu se mai respectă principiile umanităţii şi ale umanismului. Principiile omului trebuie să fie principiile vieţii şi principiile vieţii se ordonează după legile naturii. Omul nu mai respectă legile naturii, şi din cauza asta îşi face lui însuşi rău. Sunt atâtea lucruri, roşii iarna, pepeni sunt lucruri sezoniere, care altădată se gustau numai un sezon, şi atunci erau bune. Să le creşti în alt sezon îţi trebuie să umbli sau la sămânţa lor, sau la îngrăşămintele care se pun, care nu mai sunt naturale, sunt chimice şi lasă urme asupra omului. Dar nu numai asta, omul nu mai are ţeluri frumoase.

Sunt patru principii ale vieţii: libertatea, dreptatea, iubirea şi pacea. Aceste principii nu se mai respectă, libertatea este mai mult un haos sau duce la haos, pentru că e înţeleasă greşit, dreptatea nu o fac nici oamenii legii, şi pe oamenii legii îi văd cu cătuşele la mâini. Am spus destul despre iubire, pacea între oameni, armonia între oameni nu se mai creează, nu mai sunt prietenii cum erau odată, prietenii între ei nu se mai înţeleg, fraţii nu se mai înţeleg, copiii cu părinţii nu se înţeleg. Deci asta este cauza.

Principiile vieţii nu se respectă şi nu se predau, nu ştiu ce se predă în şcoală dacă s-a ajuns să se omoare elevii între ei. La tineri, la copii, ce se fixează de mici rămâne pentru toată viaţa. E un proverb turcesc: “Copilul e ca şi copacul, dacă de mic se strâmbă, la nevoie nu se mai îndreaptă”. Se fac fel de fel de inovaţii în şcoli în loc să se facă educaţie şi instrucţie. Copilul trebuie să condus simplu către elementele fundamentale de viaţă şi, după ce-o fi mai mărişor, trebuie obişnuit cu lucruri mai grele de viaţă. La noi toate se uşurează, nu se îngreunează ca să pregătească astfel copiii pentru viaţă, inclusiv examenele.

„Pe România am caracterizat-o odată ca un stup bezmetic. Aşa este în această situaţie România, avem prea mulţi trântori şi stupul ăla se distruge, devine bezmetic”

Dacă “iubirea trebuie să facă parte în atmosfera de lucru”, atmosfera din România cum ar putea fi descrisă?

Eu mă refeream la artişti când spunem asta, dar ea se poate aplica la oricine. În momentul în care lucrează cineva în iubire, în înţelegere cu partenerul său, cu şefii sau cu subalternii, atunci munca este mult mai completă. Pe România am caracterizat-o odată ca un stup bezmetic. Stupul bezmetic este acela care nu are matcă, multă vreme nu are nici ouă, la o parte dintre albine li se dezvoltă ovarele şi depun ouăle, dar ele se numesc fecundate şi numai trântori. Aşa este în această situaţie România, avem prea mulţi trântori, şi stupul ăla se distruge, devine bezmetic. La albine nu există să încalce o lege, ele tot timpul sunt la fel, omul este schimbător. Omul este fiinţa care poate să fie sublimă sau poate să fie mizerabilă. Nimeni nu are această mişcare de la mizerabil la sublim. Omul devine neom, aici este necazul.

După o societate socialistă sau cum a fost a noastră comunistă, ar fi nevoie de o formă democratică, nu capitalistă, şi un socialism democratic.Îşi mai permit românii să fie pesimişti? Nu este prea nefiresc să ne considerăm la infinit urâţi ca neam şi chip individual?

Nu e bine să ne considerăm aşa. Românul este pesimist, pentru că vede că nu înaintează, totdeauna a fost aşa, Eminescu spunea: “Vai de biet Român săracul! Indărăt tot dă ca racul”. Eu nu sunt un om nostalgic, dar, după o societate socialistă sau cum a fost a noastră comunistă, ar fi nevoie de o formă democratică, nu capitalistă, şi un socialism democratic.Numai acela ar putea să facă o societate bună, sunt anumite ţări care trăiesc în forma aceasta şi este mult mai bine. La ora aceasta, în România sunt prea mulţi oameni care nu pot să-şi vopsească ouăle de Paşte sau să pună o bucată de cozonac pe masă, sunt prea mulţi şi s-au înmulţit ăia care aruncă mâncarea. Este din nou o asimetrie foarte mare, şi nu este în folosul nici al oamenilor, nici al ţării.

Politicienii cum sărbătoresc Paştele. Care este relaţia lor cu sărbătoarea pascală? E mai mult o reacţie mimetică, electorală din partea lor sau unii dintre ei mai cred?

E o relaţie de “miciuri” (de la mici vine), cum spune un ţăran aici la mine. Sărbătoresc în general prin “miciuri” şi prin friptane. Am auzit pe cineva la radio zilele astea când veneam aici, care spunea: ” Dom’le, este extraordinar, am mâncat grătar, friptură, mici “, omul nostru s-a pus pe friptane. Din păcate, nu avem o clasă politică pentru ca să orienteze ţara spre o zonă a binelui, a muncii. Ei sunt aşa venetici în politică, deja încep lupii tineri, cum se zice, copiii celor care au condus până acum, care nu au instrucţia adecvată. E suficient să ne uităm în jurul nostru şi vedem cum trăim.

Dacă un preot moare întotdeauna în genunchi, la un actor cum se trage cortina?

La un actor se trage aşa cum se trage cortina şi la public. Deci, la un moment dat, trebuie să cadă această cortină. Un actor adevărat, când se trage ultima cortină, se trage tot spre dorinţa lui de a munci, de a căuta, de a crea destine. Care sunt actori adevăraţi, care nu sunt, acolo nu se trage nimic. Actorii sunt o specie deosebită.

Vorbele care nu se pot spune în biserică nu se pot spune nici pe scenă, pentru că actorul este un propovăduitor laic, care trebuie să propovăduiască adevărul.Trăiesc cu un sentiment că există un gol de generaţie la actori? Există?

Păi asta vine tot de la ţară. Toate lucrurile sunt legate de ţară, că nu se poate face separat. Actorii nu mai înţeleg, nici nu se mai predă actoria. Cine mai sunt profesori acum care predau actoria? Dacă îi comparăm cu profesorii pe care i-am avut noi… acum este mai complicată treaba. Nu se predă cum trebuie, am vulgarizat teatrul şi opera, ne-am apucat de înjurat, să vadă lumea că suntem liberi, că facem şi noi ca americanii. Astea sunt lucrurile care nu intră în religia artei şi artistului. Vorbele care nu se pot spune în biserică nu se pot spune nici pe scenă, pentru că actorul este un propovăduitor laic, care trebuie să propovăduiască adevărul.   –

Mâna întinsă a Casandrei

zeteticgroup casandra

Opoziţia politică din România are sindromul Frumoasa din Pădurea Adormită şi nu pare că ar vrea să se trateze. Strategia opoziţiei pare să fi căzut pradă unor Casandre ce nu reuşesc nici măcar să mai condimenteze peisajul politic. Alegerile sunt în proximitatea casei  noastre şi aceşti domni şi doamne par că nu vor să ne mai deranjeze chiar şi cu obişnuita logoree de partid.

PNL, principalul partid de opoziţie, este blocat în sindromul post-Băsescu metamorfozat în anti-PSD, dezvoltând cu repeziciune după unii analişti Sindromul Münchausen prin transfer. Discursul anti-Băsescu nu este singurul copil părăsit al liberalilor, dar în acest moment Crin Antonescu nu mai are simboluri prin care să se îmbrace ca imagine publică şi prin care să controleze expunerea mediatică.

De regulă, politicienii când folosesc atacul la persoană îl voalează în spatele unor valori sau îl contopesc cu aceste valori pentru ca atacul să devină inexorabil. Această platosă mediatică este plaja perfectă pentru longevitatea unei gimanastici politice. În momentul de faţă, liderul liberalilor nu mai are simboluri sub care să se ascundă, sub care să crească în mod natural. Ieşirea din discursul anti-băsist fără un plan bine definit,  bazat doar pe spontaneitate oratorică şi improvizaţii de moment, lasă un spaţiu gol prin care Antonescu se tranformă în Casandră.

 

Dar timpul nu este pierdut, mai mult umor, mai multă poveste şi bineînţeles, o mână întinsă.

 

 

Boala unor tineri

boala unor tineri

Ce ne oboseşte cel mai mult? Munca, stresul, violenţa timpului, gândul că nu mai avem destulă vreme pentru a ne desfăta într-o intimitate completă, într-o sincopă “întreagă” ?

 

Uneori gândul întunecat apasă mai în adânc decât întumecimea în sine, deoarece poartă cu sine povara anxietăţii noastre. Întunericul este pur ca reprezentare, orice imixtiune îi este improprie, prin urmare omul este cel care perturba resursele de întuneric agitându-le brownian în războiul culorilor. Chiar dacă individul mediu standard este străin de o astfel de filozofie a nuanţelor, acest lucru nu-l exonerează de a resimţi consecinţele indiferenţei sale.

Până la urma, ipoteza trend este că ne simţim mai obosiţi decât s-au simţit părinţii/bunicii noştri cu toate că avem un grad mai ridicat al calităţii vieţii, suntem mai bine informaţi în privinţa alimentaţiei şi a unei vieţi sănătoase. Să fie stresul, boala secolului, cel care ne consumă sufleteşte, cel care ne facem să resimţim şi mai mult scurgerea timpului, conştientizarea senectuţii(fizice şi psihice) accelerate şi acţiunea noastră inutilă în anumite privinţe ?

 

Cred că în lumea dinauntru, într-un labirint amplu, bine înşurubat în inconştient, am descoperit răceala sufletească şi încremenirea glacială, astlfel nu mai avem instinctele sensibilităţii pentru a coabita cu realitatea. Nu rămâne decât să ne îmbolnăvim de “nimic” pentru nimic.

 

 

 

PR-ul Justitiei nu este din burtă

zetetic

Rareori scriu despre justiţie, aceasta cucoană distinsă a democraţiei romane, şi această decizie editorială este susţinută de puternica polarizare a etichetei în spaţiul nostru public degringolat. O opinie critică vis a vis de justiţie este percepută de o tabără politică ca find un afront, un sacrilegiu cauzat doar de un inamic al democraţiei, un duşman al umanităţii şi al sistemului cu “S” mare.

Să identifici justiţia cu statul de drept (în mod eronat şi reducţionist, după părerea mea) înseamnă să fii basist, vandabil MCV-ului şi avocat al procurorilor şi judecătorilor ce bagă la puşcărie rechini cât mai sus poziţionaţi în lanţul trofic politic.  Şi jocul etichetelor subsidiare şi subadiacente continuă.

Polemica justiţie independentă/controlată este toată digerată de această bătaie stupidă în toată regula pentru smerenia sistemului de justiţie sau primenirea lui şi a asupritorilor săi.

Ce rost are să mai amintesc de faptul că percepţia dreptăţii sociale reflectă gradul de încredere acordat justiţiei sau de faptul că cetăteanul de rând dincolo de spectacolul mediatic şi război între clanuri, nu observă cum nivelul de trai creşte sau cum corupţia scade ca practică. Pe bună dreptate omul de rând priveşte de jos aceste realităţi de natură politico-juridică constatând caracterul lor superfluu.

Şi totuşi nu putem  observa că PSD (partid ce deţine şi exercită puterea prin baronii săi locali) este lovit în centrul puterii sale, adică baronii locali, PNL un partid de cadre este lovit tot în miezul său(aproape toţi miniştrii liberali din cabinetul Ponta şi nu doar au fost trimişi în urmărire penală, anchetaţi de DNA şi ANI sau au fost pur şi simplu condamnaţi) . Celelalte partide să înţeleg că au doar sfinţi ?

PUSEUL CREATIONAL NU MA SLABESTE DELOC SI IMI IMAGINEZ CUM :

Un deputat PDL, jubilând de fericire, vine la televizor încărcat de un spirit justiţional şi spune cu bucurie:

“- Justiţia este independentă şi îşi face treaba, după cum aţi văzut, nu e părtinitoare şi baga politicieni din mai mult partide in puşcărie.”

La care un deputat PSD plin de condescendenţă şi scârba justiţională spune sec:

“- Stii de ce nu vine DNA şi la PDL ? Pentru că voi nu mai aveţi nici un baron…”

Liviu Brătescu

Incultura ne distruge, mă baiatule...

POLITICA ÎN PIONEZE - Horia Pană

"Îmi place zgomotul produs de democraţie." (James Buchanan, al 15-lea preşedinte american)

Bellum omnium

blog George Damian

brînzoaice cu gem

Incultura ne distruge, mă baiatule...

Civitas Politics

Analizăm politica