Mâna întinsă a Casandrei

zeteticgroup casandra

Opoziţia politică din România are sindromul Frumoasa din Pădurea Adormită şi nu pare că ar vrea să se trateze. Strategia opoziţiei pare să fi căzut pradă unor Casandre ce nu reuşesc nici măcar să mai condimenteze peisajul politic. Alegerile sunt în proximitatea casei  noastre şi aceşti domni şi doamne par că nu vor să ne mai deranjeze chiar şi cu obişnuita logoree de partid.

PNL, principalul partid de opoziţie, este blocat în sindromul post-Băsescu metamorfozat în anti-PSD, dezvoltând cu repeziciune după unii analişti Sindromul Münchausen prin transfer. Discursul anti-Băsescu nu este singurul copil părăsit al liberalilor, dar în acest moment Crin Antonescu nu mai are simboluri prin care să se îmbrace ca imagine publică şi prin care să controleze expunerea mediatică.

De regulă, politicienii când folosesc atacul la persoană îl voalează în spatele unor valori sau îl contopesc cu aceste valori pentru ca atacul să devină inexorabil. Această platosă mediatică este plaja perfectă pentru longevitatea unei gimanastici politice. În momentul de faţă, liderul liberalilor nu mai are simboluri sub care să se ascundă, sub care să crească în mod natural. Ieşirea din discursul anti-băsist fără un plan bine definit,  bazat doar pe spontaneitate oratorică şi improvizaţii de moment, lasă un spaţiu gol prin care Antonescu se tranformă în Casandră.

 

Dar timpul nu este pierdut, mai mult umor, mai multă poveste şi bineînţeles, o mână întinsă.

 

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Liviu Brătescu

Incultura ne distruge, mă baiatule...

POLITICA ÎN PIONEZE - Horia Pană

"Îmi place zgomotul produs de democraţie." (James Buchanan, al 15-lea preşedinte american)

Bellum omnium

blog George Damian

brînzoaice cu gem

Incultura ne distruge, mă baiatule...

Civitas Politics

Analizăm politica

%d blogeri au apreciat asta: