Interviu: Daniel Sandru

daniel sandru

1. Analistul politic este un agent al unui partid, un reprezentant public al unei camarile, respectiv găşti politice sau este un individ ce-şi externalizează analiza la nivel public?

 

Dacă facem abstracție de principiul onestității intelectuale – iar noi avem, din păcate, un spațiu public în care acest principiu își găsește din ce în ce mai greu loc – calitatea de „analist politic” poate fi asociată cu toate ipostazele pe care le-ați pomenit. Aș remarca, însă, că această situație nu este, în mod necesar, una specifică spațiului mioritic.

Poate că, la noi, este observabilă cu asupra de măsură, iar asta mai cu seamă în ultimii ani, odată cu degradarea universului de discurs propriu politicii, proces aflat în deplină conivență cu destructurarea retoricii mediatice.

Tocmai de aceea, avem „analiști politici” ce exprimă interese partidiste sau sunt purtători de cuvânt ai găștilor politice (când nu îndeplinesc, de-a dreptul, ambele roluri), mai cu seamă în condițiile în care, aproape fără excepție, trusturile de presă care contează în zona politică au devenit brațele înarmate ale organizațiilor politice. Menținându-mă în zona metaforică a limbajului, vorbesc despre „brațe înarmate” conștient fiind că, mai cu seamă în sfera politică, și cuvintele pot fi gloanțe, așa încât este nevoie de oameni specializați care să apese pe trăgaciul persuasiv al retoricii.

Situația e cu atât mai aiuritoare cu cât, în spațiul public din România contemporană, eticheta de „analist politic” a devenit una foarte des utilizată în recuzita televiziunilor de știri, astfel că ea este nelipsită de pe „burtiera” oricărui talk-show.

Pe de altă parte, dacă e să avem în vedere onestitatea intelectuală și chestiunea credibilității, analistul politic este deținătorul nu numai al unor competențe analitice, ci și al unor competențe epistemice validate academic în acest sens.

Căci, să fim serioși: chiar și în țara în care admitem că toți se pricep la toate, am putea să cădem de acord că nu poate vorbi oricine despre calculele privind rezistența materialelor în construcții! Sigur că putem avea jurnaliști care analizează politica la nivel cotidian. Dar aceia sunt comentatori, nu analiști politici. Sigur că putem avea intelectuali din zona umanioarelor care pot să facă același lucru, dar ceea ce spun sau scriu ei cu privire la politică nu este „analiză”, ci comentariu bazat pe impresii.

Externalizarea analizei la nivel public, despre care vorbiți dumneavoastră, implică, așadar, înainte de toate, deținerea acestei competențe epistemice a cărei fundamentare se regăsește în studiul academic propriu domeniului teoriei și științei politice.

Ca și în alte domenii, și aici este nevoie, desigur, de talent, în sensul că nu toți abolvenții unei facultăți de profil devin, în mod necesar, analiști politici.

Dar nici nu te poți numi, dacă ești onest intelectual și vrei să fii credibil, „analist politic” fără să fi trecut în mod riguros prin procesul de acumulare a principalelor direcții de analiză din sfera științei politice.

 

Restul interviului pe :http://civitaspolitics.org/2014/05/29/daniel-sandru-analistul-politic-politica-si-societatea/

Anunțuri

Să scuipăm Providenţe electorale pe Bulevardul plângerii!!!

 pana si cainii

Rezultatele alegerilor dovedesc că electoratul român nu este ciclop bicolor cu motivaţii de “stomac” şi cu apucături de “buzunar”.Dincolo de bătălia partidelor traditionale, au existat alternative.

Cei care nu cred că au existat alternative, îi invit să candideze cu menţiunea că aş dori să îi cunosc cu cel puţin 1-2 ani înainte de campanie, nu cu câteva săptămâni până la campanie.

Rezultatele mărturisesc acest lucru prin procentele pe care unui indepenţi sau formaţiuni liberele-au obţinut.

Atrag atenţia asupra unei formaţiuni care a făcut o supriză plăcută la alegeri(aproximativ 1%), şi anume, Alianţa Naţională a Agricultorilor – ANA. Această alianţă, fără prea multe resurse investite în campanie, a reuşit să dovedească că electoratul roman nu este handicapat politic, ci suferă din cauza vidului de reprezentare politică.

Cel mai important aspect al acestei formaţiuni a fost ideea lor de la care au iniţiat proiectul “vrem ca fermierii romani să fie reprezentaţi în Europa” refuzând astfel filosofia “catch all” a partidelor deja consecrate.

Poate a venit timpul ca prin soluţii mărunte, dar susţinute cu coerentă şi inteligenţă, să putem înregistra şi un progres la poporul român nemaiaşteptând providenţe “electorale” în timp ce scuipăm seminţe pe bulevardul “plângerii”.

 

Absenteismul, compensaţie pentru prostie

XXXVIII

“Să se schimbe ceva” ar trebui să fie motto-ul nostru de ţară cu menţiunea că această schimbare să o facă alţii nu noi. Aceasta alteritate cu substanţa politică este cadoul românilor pentru politicieni..”V-am votat, acum faceţi minuni! între timp, ne gasiti la cârciumă, la şpriţ şi la euforie colectivă”.

Absenteismul în România pleacă de la acesta realitate nu putem constata, cum, dealtfel, se constată de către mari profesori de ştiinţă politică sau analişti, că există un decalaj aproape cosmic dintre cererea publică şi oferta politică şi să justificăm totul prin acest lucru.

Marele secret al cetăţeanului roman este faptul că e putred sau în plin proces de putrefacţie.

Când aştepţi minuni rugându-te la falşi profeţi sau zei, rămâi până la urmă singur să distrugi monstrul politic creat de prea -suficienţa proprie.

De ce să mergi la vot? În primul rând, pentru faptul că nu eşti un animal, în al doilea rând, pentru că absenteismul se transformă în timp într-o formă de vot cenzitar, adică votează doar aparatul de partid şi grupările conexe(camarila ca structură pseudo-politică). Regresul nostru se datorează şi acestor neabonaţi ai votului care aplică motto-ul de ţară ca principiu de viaţă.

Înainte de “să se schimbe ceva” ar trebui să ne întrebăm pentru cine, pentru ce şi dacă merităm acest lucru.

 

Bogdan Duca: Legislaţia electorală este gândită să ajute partidul şi nu candidatul independent

bogdan duca

Candidaţii independenţi sunt o soluţie reală pentru reformarea clasei politice sau aceştia sunt excepţia şi hrana din acvariul politic dominat de piranha? Împreună cu Bogdan Duca am încercat să surprindem valoarea candidaţilor independenţi neexploatată încă de electoratul roman.

 

  1. 1. Candidatul independent este o soluţie pentru România sau este doar un mit exploatat de politicieni pentru a câştiga capital politic în mod cinic (mimând independenţa politică)?

Independenţa politică este un deziderat, prevăzut de Constituţie (articolul 69) pentru orice parlamentar român.
Parlamentarul ideal este cel care nu este condiţionat de niciun mandat imperativ- deci nu este condiţionat nici de directivele de partid, nici de diverse presiuni, inclusiv electorale.
Din păcate, acest deziderat constituţional este utopic, în contextul în care practic nu avem în România vreun partid care să nu fie gândit altfel decât după calapodul partidului comunist- structură centralizată, care apreciază disciplina şi loialitatea faţă de conducerea partidului mai mult decât iniţiativa şi cultura dialogului.

De aceea candidaţii independenţi, deşi sunt rara avis, nu sunt decât expresia voinţei de normalitate politică, normalitate pe care partitocraţia în forma ei actuală, ne-o interzice.

 

2. Un candidat independent dacă reuşeşte să intre în politica are şansa de a schimba optica, acţiunea politică la modul real sau este doar o piesă de “mobilier” dacă nu intră in vreun partid sau grup politic?

Depinde de funcţia pentru care candidează. Însă, în general, fiecare vot contează şi sunt situaţii în care 1-2-3-4 voturi pot să facă diferenţa. Iar atunci rolul independenţilor devine de maximă importanţă.

 

  1. Care ar fi profilul unui independent care doreşte să intre pe piaţa politică? Ce program, agendă ar trebui să aibă acesta?

În primul rând trebuie să fie un om curajos-  va lupta împotriva reţelelor electorale deja consolidate ale diverselor partide politice.


În al doilea rând trebuie să fie un om care dispune de suport financiar. Bătăliile electorale nu sunt deloc ieftine şi o campanie electorală de succes trebuie să fie cel puţin egală cu standardele campaniilor electorale ale adversarilor.

Programul? Agenda? Eu cred că noi nu am avut candidaţi independenţi de succes tocmai pentru că au eşuat în a alege un program şi o agendă politică.

Un independent trebuie să îşi convingă electoratul să îl voteze şi că votul pe care îl dau aceştia nu este totuşi un vot irosit.
De aceea candidatul independent de succes este candidatul care luptă în numele unui crez politic şi social care are şi un public interesat de această temă. De exemplu, un candidat independent la parlamentarele româneşti, poate câştiga alegerile cu o agendă de interes local, care să fie bine focalizată pe interesele şi starea de spirit majoritară dintr-un colegiu uninominal anume.

La europarlamentare, candidatul independent de succes este cel care îşi asumă un discurs radical diferit de cel al partidelor standard.


De exemplu, teme complet descoperite în România sunt euroscepticismul, creştinismul ca soluţie morală a problemelor politicii, conservatorismul. Toate acestea au un potenţial electorat în stand-by, dar partidele politice nu sunt deloc interesate de el din mai multe motive (dorinţa de a fi „corecte politic”, autosuficienţa şi dependenţa de propriile reţele electorale, impotenţa intelectuală a politicienilor- pandemie ce a cuprins 99 la sută din clasa politică românească, etc.).

 

 

  1. Sunt procedurile de vină pentru nereuşita candidaţilor independenţi sau încă există o penurie de indivizi cu calităţi şi voinţa?

Procedurile sunt de vină. Din păcate Statul român este construit după interesele partidelor politice, nu după ce am putea numi interesul naţional.  Instituţiile nu sunt gândite să funcţioneze pentru cetăţean ci au ca prioritate hrănirea clientelei de partid. Şi practic nu există partid inocent în acest sistem.

Chiar şi cel mai mărunţel partid din România se construieşte după această logică şi în virtutea acestui ideal- căpuşarea statului.

Deci şi legislaţia  electorală este gândită să ajute partidul şi nu candidatul independent.

 

  1. Cum ar putea cetăţenii să sprijine candidaturile independente dincolo de vot? Ar trebui să iniţieze un pachet de legi, să facă presiune partidelor, să iniţieze o adevărată societate civilă?

Păi, cetăţenii care sunt interesaţi de viaţa cetăţii sunt societatea civilă. Aia adevărată, nu cei care ne sunt vânduţi de către mass-media ca fiind „societatea civilă”.

Da.  Presiunea pe sistem şi obligarea democratizării autentice a acestuia- prin facilitarea accesului independenţilor în Parlament şi regândirea legii partidelor, este o obligaţie a societăţii civile. Societate civilă care, din păcate, este în momentul de faţă înlocuită de nişte impostori…

 

  1. Dumneavoastră aţi putea fi un candidat independent la alegerile europarlamentare, şi când spun acest lucru subliniez o posibilitate, nu interoghez o dorinţă sau intenţie.

Mulţumesc. Aşa ceva este imposibil în acest moment din mai multe motive.

Principalul motiv este acela că, înainte de a candida  şi a pretinde voturi, trebuie să construieşti ceva. Or, ce încerc eu în online şi nu numai, este să provoc o astfel de  construcţie- apariţia unei adevărate societăţi civile.

Or aceasta nu se poate construi decât prin dezbatere, implicare şi spirit de sacrificiu.  O transformare a mea în politician ar fi o fugă de implicare şi, desigur, un refuz al sacrificiului (nu e niciun sacrificiu să fii europarlamentar, de exemplu).

Un alt motiv este acela că avem deja doi candidaţi independenţi care se revendică de la valorile conservatorismului  liberal creştin, valorile de la care mă revendic şi eu-  destul de mulţi, în contextul în care nu ne prea permitem riscul de a împrăştia voturile. Sper să nu apară şi un al treilea.

 

Bogdan Duca, teolog, doctor in Stiinţe Politice, comentator politic si publicist de orientare conservatoare.

 

Dacă îl compari pe Ponta cu Ceauşescu este un compliment

zetetic

 

Citesc plictisit următoarele: “Cristina Pocora l-a făcut praf pe Victor Ponta. Purtătorul de cuvânt PNL l-a comparat pe premierul țării cu Nicolae Ceaușescu, referindu-se la momentul când acesta din urmă și-a asociat imaginea cu echipa Stelei din 1986”(sursă: http://www.dcnews.ro/pocora-atac-virulent-la-adresa-lui-ponta-seamana-cu-ceau-escu_443714.html) şi brusc îmi schimb starea de spirit constatând inutilitatea ba chiar prejudicierea liberalilor cu o astfel de comparaţie.

Marea masă de oameni nu este formată din analişti, critici de înaltă fineţe. Din acest motiv oamenii judecă lucrurile foarte simplu prin stomac şi prin sacoşă. Dincolo de libertatea câştigată, tranziţia sau mai bine spus succesul tranziţiei depinde de asimetria de resurse materiale şi simbolice a masei de oameni. Aici este marea bătălie care nu este de natură ideologică şi nici nu necesită ample studii de sociologie .

Ceausescu reînvie prin eşecul tranziţiei prin incapacitatea democraţiei romaneşti de a oferi mai multe resurse decât vechiul regim. Lumea vorbeşte tot mai des despre locuri de muncă şi locuinţe de la stat şi îşi aminteşte cu drag perioada când pleca la mare sau la munte în fiecare an nu precum astăzi când renunţă la mâncare pentru întreţinere sau medicamente. Să-l compari pe Ponta cu Ceauşescu este un compliment pe care liberalii şi-l asumă crezând că vor mobiliza electoratul liberal.

Stânga oricum este mare şi “strâmbă” în timp ce dreapta aşteaptă un vânt să se “îndrepte”. Si totusi nu putem indrepta strâmbul..

Între timp vânturile de vest aduc cu ele fantome.

 

 

Cât ai plăti pentru o presă independentă?

sov

 

Câţi dintre voi ar plăti pentru ceea ce citesc în mediul online? Mulţi dintre români rostesc, cuprinsi de înflăcărare cetăţenească, că “Presa a murit” sau “Presa se află sub biciul mogulilor”. Cei mai mulţi nu au lucrat o zi în presă şi totuşi îşi verbalizează suficienţa şi condescendenţa declarând cu un rânjet ironic “Care presă…măăă?”.

Oricum suntem obişnuiţi cu amatorismul de tip taliban al românului care se pricepe la toate şi are păreri proprii despre absolut orice. Mai mult decât atât, el oferă soluţii,remedii şi diagnostice în legătură cu orice chestiune care îi perturbă ochiul scrutăcios fie că e vorba despre administraţia publică, fie că e vorba despre agroturism, horticultură, popice sau biliard.

Dacă îi sugerezi să plătească pentru ceea ce citeşte, atunci scoate din tolbă dreptul la o presă liberă, înţelegând în acest context că libertatea presei se rezumă la gratuitatea conţinutului şi a materialului jurnalistic. Se întâmplă câteodată să rămâi fără cuvinte când cantitatea de prostie depăşeşte norma cu care ai fost vaccinat zilnic.

Dacă ne dorim o presă independentă care să producă conţinut real(ştiri,reportaje,analize etc.) nu păreristică ne trebuie să intrăm în logica capitalului corelat cu piaţa de servicii specifice jurnalismului. Dacă nu ne vom obişnui să sprijinim financiar piaţa media, să nu avem pretenţii şi idiosincrasii cetăţeneşti.

 

Ceva se mai schimbă?

expo-rosia-montana

 

Partidele din România ar câştiga mai multe voturi dacă nu ar avea candidaţi la aceste alegeri. În România nu se simte inima vreunei campanii, ci doar se ia pulsul din când în când prelungind astfel intrarea în comă a cadavrului politic numit “patria romană”. Candidaţii partidelor aşteaptă ca nişte şoimi ai patriei ultima suflare cadaverică, nu înainte ca România să-şi scrie testamentul votând pentru PSD, PNL, PC, PDL etc.

Programe, proiecte, ideologie, idei politice toate sunt accesorii cu care se acoperă goliciunea umană şi cinismul vexat al candidatului roman. Când nu mai există nicio urmă de entuziam în electoratul roman, e bine să ne întrebăm: cu ce “stări de spirit” se va îmbrăca poporul în lipsă de veşmintele potrivite?

Poate suntem pe calea dreptei, dar nu suntem pe calea dreaptă şi efortul de a vedea un progres al relaţiei guvernanţi/guvernaţi este zadarnic. În România totul se topeşte în mod alchimic în creuzetul zădărniciei, în final “nimic nu se schimbă”.

Mulţi spun că Aurul e Roşu, eu spune că e al Roşilor acum. Ceva se mai schimbă?

 

 

 

Liviu Brătescu

cercetător și om politic liberal

POLITICA ÎN PIONEZE - Horia Pană

"Îmi place zgomotul produs de democraţie." (James Buchanan, al 15-lea preşedinte american)

Bellum omnium

blog George Damian

brînzoaice cu gem

Incultura ne distruge, mă baiatule...

Civitas Politics

Analizăm politica