La triumful antenelor am participat cu toţii

antena3-e-aici

E la modă să scrii despre Antena 3 ca şi cum eşecul antenelor este singular, fără amestecul şi complicitatea noastră. Antena 3 are în “electoratul” său toată pătura gri a societăţii româneşti cu toate straturile ei.

Această lume gri este astăzi lumea muncitorimii din comunism, care a înghiţit minciuna vechiului regim şi apoi a suportat disponibilizările prin efracţie din fabrici a noului regim, care nu şi-a găsit locul în noua societate.

De regulă, îi observăm prin cârciumi criticându-şi patronii şi politicienii, gloriefând perioada ceauşistă care îi asista social, financiar şi simbolic. De regulă, atunci când ne întrebăm de ce Partidul Poporului al domnului Dan a obţinut  peste 10% locuri în Parlament sau de ce încă “OTV trăieşte”, ar fi bine să găsim epicentrul logic şi raţional în zona gri şi cenuşie a societăţii româneşti.

Intelectuali şi pseudo-intelectuali de tot felul înfierează auditoriul, electrizând oprobiul public, uitând că, în mare parte, episodul de isterie şi delir de astăzi al antenelor face parte dintr-o ratare colectivă, o suită de eşecuri fără “succesuri” a societăţii noastre la care se adăugă biografia lor de multe ori frugală şi sporadică critic.

 

La rândul lor, aceşti intelectuali sunt în mare parte privaţi având agende personale de înfăptuit. Pentru ei, publicul român este o zeamă nefrecventabilă de autosuficienţă şi încremenire. Prin urmare, amestecul lor ar fi unul ignobil şi nenecesar.

 

De ce totuşi insistă să ne uimească cu stupoarea lor de pudibonzi castraţi când ştiu că în mod riguros prin nepăsarea şi neamestecul lor au participat la triumful antenelor?

 

 

 

Lasă un comentariu

Ovidiu Neacșu

The best things in life are free. Free minds. Free people. Free markets.

POLITICA ÎN PIONEZE - Horia Pană

"Îmi place zgomotul produs de democraţie." (James Buchanan, al 15-lea preşedinte american)

George Damian

bellum omnium contra omnes

brînzoaice cu gem

Incultura ne distruge, mă baiatule...

Civitas Politics

Analizăm politica