Avem nevoie de un genocid politic?

KONICA MINOLTA DIGITAL CAMERA 

Aparent toată lumea ştie soluţia la această problemă. De la cei care îl invocă pe Ţepeş arătând cu degetul pe “teapă”, la cei care spun că doar o bombă peste Parlament mai poate salva România, având în vedere nesimţirea cosmică cu care se fură, toţi se înrolează într-o gândire de genocid politic.

Dacă încerci să oferi câteva posibile alternative de 10-20 de ani sau mai mult chiar, poate 50, se uită la tine şi îţi reproşează că e prea târziu şi ei nu vor mai fi atunci. Până la urmă tot ce contează este prezentul şi incapacitatea tuturor celorlalţi, fie că sunt politicieni, birocraţi, preoţi, intelectuali de a prelua “ţară din mâinile corupţilor”.

V-aţi întrebat vreodată de ce aceşti indivizi nu vor să preia şi ei ţară din mâinile penalilor şi aşteptă cuminţi un soare luminos şi pe strada lor? Să fie comoditatea sufletească, suficienţă umană răspunsul la goliciunea românului?

 

Dacă totuşi îndrăzneşti cu raţionalitate şi bun simţ să conturezi câteva alternative la ieşirea din marasmul politic actual, fie eşti fraier cu ceva bibliografie la bord, fie eşti sub acoperire şi încerci să influenţezi opinia publică. Soluţia dragilor este una singură, şi ei aşteaptă ca noi să ne dăm pe brazdă şi să strigăm genocid.

Până la urmă observ genocidul pensionarilor şi sincer nu mai am nevoie de unul.

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Liviu Brătescu

Incultura ne distruge, mă baiatule...

POLITICA ÎN PIONEZE - Horia Pană

"Îmi place zgomotul produs de democraţie." (James Buchanan, al 15-lea preşedinte american)

Bellum omnium

blog George Damian

brînzoaice cu gem

Incultura ne distruge, mă baiatule...

Civitas Politics

Analizăm politica

%d blogeri au apreciat asta: