Exerciţiu de admiraţie pentru Preşedinte

romania-ceausescu

Oamenii, de obicei, sunt făcuţi din plastilină. Se modelează usor în funcţie de vreme, dacă va ploua, dacă va bate vântul, în funcţie de stări, azi mai bine, mâine mai rău, dar nu se rupe. Elasticitatea este o formă de personalitate străpunsă de cinism care funcţionează prea bine după părerea multora.

Să cauţi un om granitic este ca şi cum ai merge în desert ca să bei apă.

De multe ori, nu putem să găsim repede o persoană cu calităţi şi virtuţi. Vă propun un exerciţiu… Nominalizaţi o singură persoană (demnă, cinstită, competentă, pragmatică, inteligentă, cultă, etc.) din familia dumneavoastră sau din cercul vostru de prieteni, căruia i-aţi acorda încrederea să ajungă Preşedintele României şi care ar merita acest lucru.
Am primit şi eu la rândul meu o astfel de întrebare şi răspunsul pe care l-am oferit m-a întristat. Am spun sec, “nimeni”. Rânjind, camaradul meu m-a întrebat usor mirat, dar mândru de exerciţiul său retoric, “nici tatal tău?”. I-am raspuns ca nu l-aş deranja pe tata cu astfel de chestiuni, gândindu-mă ca nu as avea pe nimeni căruia să îi atribui o astfel de sarcină. Camaradul a extins intrebarea, curios de vidul lăsat în urma răspunsului meu. “Dar din societate…orice…chiar pe nimeni nu ai vrea?”.
Raspunsul nu a fost prea diferit de primul, dar un orizont de tristete m-a cuprins, gândindu-mă ca nu mai admir pe nimeni în prezent. In continuare sunt invitat să păsesc prin desert.

Vrea cineva pe uscat?

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Liviu Brătescu

Incultura ne distruge, mă baiatule...

POLITICA ÎN PIONEZE - Horia Pană

"Îmi place zgomotul produs de democraţie." (James Buchanan, al 15-lea preşedinte american)

Bellum omnium

blog George Damian

brînzoaice cu gem

Incultura ne distruge, mă baiatule...

Civitas Politics

Analizăm politica

%d blogeri au apreciat asta: