România, o țară fără președinte

Astăzi, România este o țară fără președinte, chiar dacă Klaus Iohanis beneficiază de legitimitatea instituțională, tehnică, pentru a-și exercita mandatul. De ce spun acest lucru?

Un lucru care nu s-a discutat deloc în spațiul public, nici în perioada electorală, nici în perioada post-electorală, este scăderea pragului de la 50% la 30% la referendumul de demitere a președintelui. Această lege a intrat în vigoare după invalidarea referendumului de suspendare din 2012. Victor Ponta, în frunte cu PSD, a decis că această scădere este suficientă pentru a santaja președintele cu încă o suspendare(garantată!) dacă acesta nu ”coabitează” cum trebuie.

Astăzi vorbim despre statul de drept și despre veșnica cucoană mioritică, Justiția, dar nu discutăm despre fracturarea acestui sistem prin desființarea funcției prezidențiale. Președintele prin această lege va fi la cheremul Parlamentului, aspirând să ajungă cel mult o amantă cu frisoane, care râvneste perioada când încă visa ca-și poate lipi himenul cu scoci. Cunoaștem foarte bine că popularitatea este relativă, rezistentă în timp atâta vreme cât un lider politic poate genera în jurul său încredere, dar nici un politician nu poate câstiga un război cu presa pe durată lungă. Poate cel mult supraviețui, precum Trăian Băsescu.

Klaus Iohanis nu are calitățile necesare pentru a putea supraviețui unui astfel de scenariu. Când sondajele vor arăta pierderi la capitolul imagine, în cel mult 6 luni putem spera la un nou președinte. În acest moment însă există o dulce complicitate a premierului și o complicitate penală a varanului pentru a susține încă o coabitare. Antena 3 nu-l mai face pe Iohanis vânzător ambulant de copii, ba mai mult îi găseste și calități care demonstrează indubitabil longevitatea politică a acestuia. Să nu uităm că oricând pot întoarce armele, dacă varanul se trezeste pe partea greșită.

Problema este că România nu are președinte, iar în jur foamea de guvernare devine prea mare. Și vântul din pușcărie aduce pagubă…