Comunismul face victime și după ‘89

sase-din-zece-romani-considera-comunismul-o-idee-buna-18406547Suntem cocosați de comunism în mica noastră democrație și mai rau în mica noastră intimitate. Rămân de la un timp fără glas când văd spectacolul unor indivizi din generația ‘70 și ‘80 care fac eforturi monumentale să-mi demonstreze că în România comunismul nu a existat. De ce spun acest lucru care mă întristează profund?

În primul rând, acesti indivizi doresc să ne spună răspicat că ceea ce am avut noi nu a fost comunism ci doar o implemetare deficitară a unui lumi ideale. Ideea e că tinerii pot adera usor la un astfel de discurs. De aici până la legionarism militant de tip arme și terorism nu este foarte mult .Parcă îi și vedem cum urla “Încă o revoluție!!!”

In al doilea rand, acesti indivizi au frustrări umane nu convingeri de nestrămutat și astfel când decantează lumea în care trăim reduc totul la sine și la trăirile lor. Perversitatea e că după acest amplu proces de reflecție găsesc câtiva juni discipoli care să adere la ideile lor despre viață. Totul începe pe un ton bătrâncios și autoritar: ”Lasă-mă pe mine să-ți explic cum stă treaba!”.

Acesti indivizi încă nu prea bătrâni, dar nici foarte tineri cred cu sinceritate că procesul de implementare a comunismului a fost viciat, dar comunismul este bun și reprezintă pentru viitorul României un sistem politic încă viabil . O idee perversă și lipsită de empatie care zace în mintea multora care astăzi nu sunt la marginea societății și nu se afla în somaj face, cred eu astazi, mai mult victime decât victimele produse de comunism.

Dacă aruncăm o brumă de luciditate acestor generații observăm un eșec puternic indiferent de discursul lor anti-Iliescu sau anti-politică.

Să sperăm că mai sunt și alții triști pe lume…

Diaspora încotro?

diaspora poza protvAlegerile prezidențiale din acest an au mai developat încă o fractură a poporului român. Pe lângă faptul că existau destule bube în fibra românească, pe lângă faptul că majoritatea intelectualilor vorbesc despre România ca și cum ar exista aici un ADN malign, a mai apărut ceva…

În sens strict tehnic, vorbim de un nou clivaj în societatea românească, și anume un inedit antagonism bazat pe ură și resentiment profound, între cetățenii din țară și cei din diaporă. Într-un sens mai popular raționamentul ar fi următorul ”Toți căpșunarii care fac menaj la babe prin Europa, vor ei să aleagă președintele?Ce să aleagă aștia?Au stat ei în țară pe un salariu de mizerie?N-ar trebui să aibă drepturi!!!”.

Raționamentul se extinde în multe cazuri căci suferința a ajuns un fel de autoritate pentru a-ți exercita calitatea de votant. În principiu, român poți fi doar în România. Cei din diasporă au la rândul lor o atitudine superioră față de cei rămași să sufere pentru o România modernă. Ei sunt deja deprinși cu exercițiu democratic european și cu valorile occidentului care nu încap în orizontul îngust, din fire, al românului. Mai sunt și tinerii în această ecuație. Nu stiu câți dintre ei realizează în ce joc psihosocial sunt implicați, dar ar trebui să ne întrebăm ”Cui îi foloseste această fractură?” și ”Cine ar fi în stare să reunească într-o singură mulțime aceste grupuri care mai nou se urăsc în mod transparent ?”.

E legitim să ne întrebăm ”Diaspora încotro?”

România, o țară fără președinte

iohanis_somn1Astăzi, România este o țară fără președinte, chiar dacă Klaus Iohanis beneficiază de legitimitatea instituțională, tehnică, pentru a-și exercita mandatul. De ce spun acest lucru?

Un lucru care nu s-a discutat deloc în spațiul public, nici în perioada electorală, nici în perioada post-electorală, este scăderea pragului de la 50% la 30% la referendumul de demitere a președintelui. Această lege a intrat în vigoare după invalidarea referendumului de suspendare din 2012. Victor Ponta, în frunte cu PSD, a decis că această scădere este suficientă pentru a santaja președintele cu încă o suspendare(garantată!) dacă acesta nu ”coabitează” cum trebuie.

Astăzi vorbim despre statul de drept și despre veșnica cucoană mioritică, Justiția, dar nu discutăm despre fracturarea acestui sistem prin desființarea funcției prezidențiale. Președintele prin această lege va fi la cheremul Parlamentului, aspirând să ajungă cel mult o amantă cu frisoane, care râvneste perioada când încă visa ca-și poate lipi himenul cu scoci. Cunoaștem foarte bine că popularitatea este relativă, rezistentă în timp atâta vreme cât un lider politic poate genera în jurul său încredere, dar nici un politician nu poate câstiga un război cu presa pe durată lungă. Poate cel mult supraviețui, precum Trăian Băsescu.

Klaus Iohanis nu are calitățile necesare pentru a putea supraviețui unui astfel de scenariu. Când sondajele vor arăta pierderi la capitolul imagine, în cel mult 6 luni putem spera la un nou președinte. În acest moment însă există o dulce complicitate a premierului și o complicitate penală a varanului pentru a susține încă o coabitare. Antena 3 nu-l mai face pe Iohanis vânzător ambulant de copii, ba mai mult îi găseste și calități care demonstrează indubitabil longevitatea politică a acestuia. Să nu uităm că oricând pot întoarce armele, dacă varanul se trezeste pe partea greșită.

Problema este că România nu are președinte, iar în jur foamea de guvernare devine prea mare. Și vântul din pușcărie aduce pagubă…

Avem nevoie de un genocid politic?

KONICA MINOLTA DIGITAL CAMERA 

Aparent toată lumea ştie soluţia la această problemă. De la cei care îl invocă pe Ţepeş arătând cu degetul pe “teapă”, la cei care spun că doar o bombă peste Parlament mai poate salva România, având în vedere nesimţirea cosmică cu care se fură, toţi se înrolează într-o gândire de genocid politic.

Dacă încerci să oferi câteva posibile alternative de 10-20 de ani sau mai mult chiar, poate 50, se uită la tine şi îţi reproşează că e prea târziu şi ei nu vor mai fi atunci. Până la urmă tot ce contează este prezentul şi incapacitatea tuturor celorlalţi, fie că sunt politicieni, birocraţi, preoţi, intelectuali de a prelua “ţară din mâinile corupţilor”.

V-aţi întrebat vreodată de ce aceşti indivizi nu vor să preia şi ei ţară din mâinile penalilor şi aşteptă cuminţi un soare luminos şi pe strada lor? Să fie comoditatea sufletească, suficienţă umană răspunsul la goliciunea românului?

 

Dacă totuşi îndrăzneşti cu raţionalitate şi bun simţ să conturezi câteva alternative la ieşirea din marasmul politic actual, fie eşti fraier cu ceva bibliografie la bord, fie eşti sub acoperire şi încerci să influenţezi opinia publică. Soluţia dragilor este una singură, şi ei aşteaptă ca noi să ne dăm pe brazdă şi să strigăm genocid.

Până la urmă observ genocidul pensionarilor şi sincer nu mai am nevoie de unul.

 

Nu vom vota “România”

alegeri-prezidentiale

Multă lume mă întreabă cu cine să voteze la alegerile prezidenţiale. Din nou trebuie să-mi explic opţiunea în logica “minimizarea pierderilor”. “Nu există printre candidaţii actuali vreun individ care merită să ajungă preşedintele României”. Aşa începe orice explicaţie în spiritul caragialesc “eu cu cine votez?”.

Despre Victor Ponta tot am scris… Domnia sa doreşte să câştige preşedinţia la masa verde ba mai făcând un blat cu Tăriceanu, ba cu domnul Dan Anticiocoiul prin excelentă, sau prin veşnicul partid de şantaj denumit UDMR. De ce să votezi cu Victor Ponta când acesta nu se oboseşte să îti ceară votul?

Klaus Iohannis nu este un politician de anvergură, cu veleităţi de cârmuitor, cu o viziune despre România. Domnia sa este mai mult o icoană care în loc să “plângă”, iese pe uşa din spate a “bisericii”. Iohannis este un politician creat de Crin Antonescu şi promovat de acesta în vârful partidului. De ce Iohannis când a ajuns preşedinte PNL nu l-a lăsat pe Crin Antonescu să candideze la prezidenţiale? Domnia sa nu a lămurit acest aspect, însă zâmbetul triumfător care i s-a urcat în falcă şi nu l-a mai părăsit este un semn că nici domnia sa nu are darul de a nu se lua prea tare în serios. De ce aş vota un astfel de individ care nu ştie ce este recunoştinţa, stima sau minimul respect vizavi de piscurile biografiei sale?

Mai sunt şi alţi candidaţi, dar calitatea lor de prezidenţiabili şi candidaţi este ca un prezervativ câştigat după promiscuitate continuă.

Până la urmă, nu am răspuns la întrebarea noastră seculară “eu cu cine votez?”.

Am sentimentul că indiferent cu cine votăm, noi nu vom vota “România”.

 

 

Artă combinată cu multă ştiinţă

Cea mai simplă definiţie a muncii este cea de “instituire teleologică”. In acest context, munca devine o “servire” a celuilalt. Avem, practic, o variantă de reconciliere a părţii liberale şi a celei conservatoare în stare să ofere şi un grad de etică în raportul muncă/societate.

Restul articolului il regasiti aici; http://www.lapunkt.ro/2014/08/28/arta-combinata-cu-multa-stiinta/

Satisfacţia profesională este înlocuită de pâine

 sfatulparintilor.ro-job-stresant-sef-tiran-350x250

În România aproape toţi tinerii sunt molestaţi de ziua ce tocmai apune. Pentru aceştia, pentru mine, “satisfacţia profesională”, este un ideal îndepărtat când ar trebuie să fie deviză, motto şi călăuză în orice parcurs profesional normal.

De ce nu este normalitatea inclusă în normal? De ce în România tinerii orbecăiesc cu spiritele amputate şi nu-mi doresc deloc să fiu patetic prin exprimarea asta?

Majoritatea ştiu, dar puţini recunosc că modelul businessman-ului român este departe de modelul american sau vestic ce reclamă meroticraţie, concurenţă, competitivitate şi cunoştinţe dublate de duritate etc.

Boala netratată a românului este şefia. În această ţară fiecare în mod direct vrea să fie “şef”. Ce înseamnă de fapt să fii şef în România? Păi, în primul rând, autoritate, implicit muncă mult mai puţină şi legitimitatea de a fi o fiară scelerată în raporturile inter-umane, legitimitatea de a fi o creatură murdară moral.

Atunci când angajatorul tău îţi induce teama că vei pierde locul de muncă înseamnă că asistăm la o intimidare din partea unui analfabet în “afaceri” sau management. România este plină de ei şi această specie insistă să se reproducă în mediul existent, în ciuda ameninţării unei castrări târzii. La toate acestea contribuim şi noi, din păcate. De multe ori, când începem o iniţiativă antreprenorială pe cont propriu, ne gândim la oamenii de “încredere” pe care să-i angajăm nu la cei competitivi. Argumentul este că cei de încredere ne fură mai puţin

Când vom depăşi această construcţie pe verticală a societăţii româneşti în care Şeful se înconjoară de mediocrii unşi cu virtutea încrederii, atunci vom putea spune că Schimbarea în România mai are o şansă.

 

 

 

Liviu Brătescu

Incultura ne distruge, mă baiatule...

POLITICA ÎN PIONEZE - Horia Pană

"Îmi place zgomotul produs de democraţie." (James Buchanan, al 15-lea preşedinte american)

Bellum omnium

blog George Damian

brînzoaice cu gem

Incultura ne distruge, mă baiatule...

Civitas Politics

Analizăm politica