Noua Biserică a românilor

Astăzi, DNA este regina din mentalul colectiv care va oferi circ oricui o va transforma în sectă.

..http://www.catchy.ro/noua-biserica-a-romanilor/61452

La triumful antenelor am participat cu toţii

E la modă să scrii despre Antena 3 ca şi cum eşecul antenelor este singular, fără amestecul şi complicitatea noastră. Antena 3 are în “electoratul” său toată pătura gri a societăţii româneşti cu toate straturile ei.

Această lume gri este astăzi lumea muncitorimii din comunism, care a înghiţit minciuna vechiului regim şi apoi a suportat disponibilizările prin efracţie din fabrici a noului regim, care nu şi-a găsit locul în noua societate.

De regulă, îi observăm prin cârciumi criticându-şi patronii şi politicienii, gloriefând perioada ceauşistă care îi asista social, financiar şi simbolic. De regulă, atunci când ne întrebăm de ce Partidul Poporului al domnului Dan a obţinut  peste 10% locuri în Parlament sau de ce încă “OTV trăieşte”, ar fi bine să găsim epicentrul logic şi raţional în zona gri şi cenuşie a societăţii româneşti.

Intelectuali şi pseudo-intelectuali de tot felul înfierează auditoriul, electrizând oprobiul public, uitând că, în mare parte, episodul de isterie şi delir de astăzi al antenelor face parte dintr-o ratare colectivă, o suită de eşecuri fără “succesuri” a societăţii noastre la care se adăugă biografia lor de multe ori frugală şi sporadică critic.

 

La rândul lor, aceşti intelectuali sunt în mare parte privaţi având agende personale de înfăptuit. Pentru ei, publicul român este o zeamă nefrecventabilă de autosuficienţă şi încremenire. Prin urmare, amestecul lor ar fi unul ignobil şi nenecesar.

 

De ce totuşi insistă să ne uimească cu stupoarea lor de pudibonzi castraţi când ştiu că în mod riguros prin nepăsarea şi neamestecul lor au participat la triumful antenelor?

 

 

 

Doru Pop: Eșecul intelectualilor de a prelua controlul României este transparent astăzi

„După 1989 România ar fi avut șansa unei „revoluții a intelectualilor”. Mircea Dinescu și Ion Caramitru erau la televiziune, Ana Blandiana sau Doina Cornea se găseau în mijlocul structurilor politice de la nivel central, existau variante remarcabile pentru aparița unei noi clase de politicieni”…

Doru Pop: Eșecul intelectualilor de a prelua controlul României este transparent astăzi

Mizeria unui 10 curat

Curat murdar vă spun că există o obsesie seculară a părinţilor, în complicitate cu o mînă de preaşcolăriţi , care „muncesc”(ca şi cum ar fi singurul ţel viabil în viaţă) pentru a obţine 10 pe linie la toate mediile, 10 la bac şi dacă se poate şi 10 în viaţă pentru că merită după atîta efort.

Bucurîndu-se de o largă audienţă acesti copii sunt ridicaţi în mod automat la rangul de valori naţionale, personalităţi precoce superioare generaţiei lor.

Această gîndire reziduală din vremea lui Maiorescu, Mehedinţi este mai mult decît desuetă, ea este astăzi muzeală. Mentalitatea populară „că cel mai destept din clasă este cel cu notele cele bune” este una foarte păguboasă.

Cu un popor nu se poate merge înainte decît cu toată lumea. Acest lucru  întelegeau şi junimiştii atunci cînd organizau conferinţe de informare, formare prin toată ţara, însă nu puteau înfăptui şi acestă măreaţă idee de educaţie „întreagă” naţională fiind presaţi de alte agende .

Cetăţenii nu sunt moluşte trase de vînt în marea baltă a elitelor.

Scoala nu trebuie să fie o competiţie pentru note, dar cum poţi argumenta cu tărie acest lucru acestor genii recunoscute care se identifică doar prin acel „10” obţinut la scoală. E deajuns să-i spună mama şi diriginta ca e un geniu şi nu te mai poţi întelege cu el.

Pentru multe cadre didactice active vocabula „geniu” are o valenţă mai mult de hiperinteligent, înzestrat cu o hipermemorie dar în acest „hiper” nu există nimic original, nu există nici măcar o caramidă pentru cunoasterea zetetică.

Proletara Ioana o arde mai mult Hard decât Harvard

Am realizat ieri cu stupoare o corelaţie extraordinară privind-o pe actuala „ministroasă” Ioana Petrescu!! Această Ioana suferă de un comunism pisicesc de tip hippiot fiind nepoata proletarei Irina din filmul Gioconda fără surâs(sau Hrană pentru intelectualii mici) din anul 1968.

Acest film este primul produs al propagandei cinematografice adresat păturii intelectualilor căci sistemul cu S mare înţelegea şi problemele intelectualilor.

Vă invit să-l urmăriţi dar vă rog să reţineţi că proletara Irina avea părul prins în coc faţă de rudă să futurologică care preferă părul liber şi sălbatec că o floare a câmpului .

Până la urmă îmi voi călca pe inimă şi voi invoca abţibildul lipit de Preşedintele României, care are parţial dreptate, când spune că “Ponta este un pisic”,  Ponta este defapt premierul pisicilor.

Ce este dezolant în toată afacere guvernamentală  Ioana-Harvard (intrumentată de Ponta pentru trâmbiţarea tinereţei ca factor de schimbare a României)? Cred că pisiceala combinată cu rânjetul de primată scelerată ne dovedeşte încă o dată că tinereţea rareori este o virtute. Să-i amintesti Ioanei că a existat un val de speranţă din partea tinerei generaţii când a observat că oameni de Harvard, tineri, sunt promovaţi în politica de top?

Pisiceala nu este o vină ci o adaptare a spiritelor bicisnice la coloratura vieţii, o adaptare a urechilor de tablă la partitura socială, o soluţie pentru viaţă ca o încrucişare genetică dintre un şobolan şi o vulpe.

Pentru a nu gâdila greşit feministele doresc să fac o confesiune încă din capul locului:

 

Această Ioana cu o charismă de cizmă proletară mai mult o arde Hard decât Harvard.

 

Este tinereţea o virtute?Tineret acultural sau digital?

---

Tânăra generaţie trebuie să facă joncţiunea cu masa critică a generaţiei interbelice pentru legimitate istorică sau generaţiile acutale ajunse la senectute au nevoie de legitimitatea unei june istorii? Este tinereţea o virtute sau un avânt heirupist domolit de realităţi incurabile? Ce rol joacă tehnologie în arhitectura tinerei generaţii?

Alături de Lucian Branea am încercat să vizualizăm aceste chestiuni prin lentilele modernităţii încercând pe cât posibil să nu mitologizăm subiectul “tânăra generaţie“ destul de sensibil pentru o parte a opiniei publice melancolice.

Restul interviului…http://www.catchy.ro/este-tineretea-o-virtutetineret-acultural-sau-digital/60471

2014 un an confiscat sau pierdut?

Oamenii de rând, oamenii muncii vorbesc despre 2014 ca despre un an confiscat de alegerile prezidenţiale, în timp ce politicienii consideră 2014 drept un an pierdut. Tot centrul nostru de greutate suflestesc este exterior fiinţei noastre.

Năzuinţa nu mai este a noastră ci este parte integrantă a unei zeitgeist, a unui timp de aur sau de plumb. Individul este fagocitat de gregarism la fel cum timpul este digerat de Cronos.

 

În toată această atmosferă mitica, noi ne raportăm la ani, epoci(Băsescu, Iliescu, Carol, Cuza) şi zile furate fie de trecutul de aur(pentru mase  – Comunismul, pentru intelectualii melancolici  -Epoca interbelică), fie de actualitatea găunoasă, de baltă a tranziţiei. Suntem sclavii istoriei colective, interpretate pătimaş şi particular şi acest mod de gândire are trăinicie, dar nu şi rodnicie.

 

Sterilitatea prezentului este doar unul din efectele perverse ale românului care refuză identitatea activă(nu militantă).Când întrebăm românul ce aduce 2014, niciodată, parcă, nu este in stare să spună “ să vezi ce pot aduce eu în 2014”. Nu suntem culanţi în faţa timpului, suntem victima voluntară a trecerii lui.

 

În balta tranziţiei, nu se pot îneca rechinii ci doar anii.2014 este la fel de bicisnic în sufletele noastre.

 

 

Cârlanul în politică nu poate fi nici pisic

 

Cu ceva ani în urmă, participam la o conferinţă simandicoasă în calitate de student al Facultăţii de Stiinţe Politice. Pe lângă tăvălugul de “Excelenţă ,Vă rog”, “Excelenţă se poate”, folosit exhasutiv pentru a denumi interlocutorii (până şi ei doborâţi de plictisul unei asa culante adunări), am reţinut un apelativ interesant, şi anume “cârlan”.

Mi se părea total nepotrivit pe atunci ca Andrei Pleşu să întreţină atmosfera umoristică cu apelative de zoo şi sincer credeam, în post-virginitatea mea politică, că tinereţea este o virtute în politică. Astăzi realizez că am greşit judecându-l aspru pe Andrei Pleşu, şi mai realizez că însuşi Andrei Pleşu a greşit în taxonomia sa politică.

Cârlanul este o faptură utilă, cu o legitimitate istorică considerabilă care se află pe buzele oricărui ţăran ceva mai avut când vine vorba să deguste un pahar de vin lângă o carne fragedă şi gustoasă. Un cârlan are totuşi vitejie, îndârjire şi determinare (cel puţin biologică) reală.

 

Politica nu poate fi un tărâm zoologic, la fel cum nici Cârlanul în politică nu poate fi pisic.

 

Domnul Ponta poate fi şi în comă că nu vom şti niciodată

 

Singura grijă a domnului Ponta este reforma PNL. Nimeni nu îi mai aminteşte că este şi şeful Guvernului, nici un analist nu-l mai consiliază să prezinte nişte cifre, nişte date de evoluţie macroeconomică ca să-şi menţină capitalul de imagine existent? Mare adevăr despre domnul Ponta este unul dur şi înfricoşător.

Domnia sa nu este un politician autentic, o figură de anvergură cu autoritate, el este o imagine frugală, o hologramă politică ţinută în viaţă de ”aparatele” consilierilor săi.

Domul Ponta poate fi şi în comă, că nu vom şti niciodată. Toată povestea  miroase şi unde să mai încapă când domnul Ponta stă cu mâna întinsă uitând că “mâna întinsă care nu spune o poveste, nu primeşte pomană”. Să cerşeşti voturi la masa liberalilor nu te face diferit de săracul care aşteaptă să cadă firimiturile.

Se spun multe lucruri despre politicieni, în general, şi longevitatea este dată de zvonuri. Soarta unui politician depinde de capacitatea de a cuantifica politic aceste zvonuri, de a augmenta zvonul, nu de a fugi de el.

Despre domnul Ponta nu există zvonuri, ci doar o poveste roşie pe care şi baronii s-au tot plictisit să o repete.

De ce tot îl domnesc pe domnul Ponta? Poate că îmi este frică să-i spun pe numele mic si să mi-l închipui egalul meu…

Interviu: Daniel Sandru

1. Analistul politic este un agent al unui partid, un reprezentant public al unei camarile, respectiv găşti politice sau este un individ ce-şi externalizează analiza la nivel public?

 

Dacă facem abstracție de principiul onestității intelectuale – iar noi avem, din păcate, un spațiu public în care acest principiu își găsește din ce în ce mai greu loc – calitatea de „analist politic” poate fi asociată cu toate ipostazele pe care le-ați pomenit. Aș remarca, însă, că această situație nu este, în mod necesar, una specifică spațiului mioritic.

Poate că, la noi, este observabilă cu asupra de măsură, iar asta mai cu seamă în ultimii ani, odată cu degradarea universului de discurs propriu politicii, proces aflat în deplină conivență cu destructurarea retoricii mediatice.

Tocmai de aceea, avem „analiști politici” ce exprimă interese partidiste sau sunt purtători de cuvânt ai găștilor politice (când nu îndeplinesc, de-a dreptul, ambele roluri), mai cu seamă în condițiile în care, aproape fără excepție, trusturile de presă care contează în zona politică au devenit brațele înarmate ale organizațiilor politice. Menținându-mă în zona metaforică a limbajului, vorbesc despre „brațe înarmate” conștient fiind că, mai cu seamă în sfera politică, și cuvintele pot fi gloanțe, așa încât este nevoie de oameni specializați care să apese pe trăgaciul persuasiv al retoricii.

Situația e cu atât mai aiuritoare cu cât, în spațiul public din România contemporană, eticheta de „analist politic” a devenit una foarte des utilizată în recuzita televiziunilor de știri, astfel că ea este nelipsită de pe „burtiera” oricărui talk-show.

Pe de altă parte, dacă e să avem în vedere onestitatea intelectuală și chestiunea credibilității, analistul politic este deținătorul nu numai al unor competențe analitice, ci și al unor competențe epistemice validate academic în acest sens.

Căci, să fim serioși: chiar și în țara în care admitem că toți se pricep la toate, am putea să cădem de acord că nu poate vorbi oricine despre calculele privind rezistența materialelor în construcții! Sigur că putem avea jurnaliști care analizează politica la nivel cotidian. Dar aceia sunt comentatori, nu analiști politici. Sigur că putem avea intelectuali din zona umanioarelor care pot să facă același lucru, dar ceea ce spun sau scriu ei cu privire la politică nu este „analiză”, ci comentariu bazat pe impresii.

Externalizarea analizei la nivel public, despre care vorbiți dumneavoastră, implică, așadar, înainte de toate, deținerea acestei competențe epistemice a cărei fundamentare se regăsește în studiul academic propriu domeniului teoriei și științei politice.

Ca și în alte domenii, și aici este nevoie, desigur, de talent, în sensul că nu toți abolvenții unei facultăți de profil devin, în mod necesar, analiști politici.

Dar nici nu te poți numi, dacă ești onest intelectual și vrei să fii credibil, „analist politic” fără să fi trecut în mod riguros prin procesul de acumulare a principalelor direcții de analiză din sfera științei politice.

 

Restul interviului pe :

Daniel Șandru: analistul politic, politica și societatea