Comunismul face victime și după ‘89

sase-din-zece-romani-considera-comunismul-o-idee-buna-18406547Suntem cocosați de comunism în mica noastră democrație și mai rau în mica noastră intimitate. Rămân de la un timp fără glas când văd spectacolul unor indivizi din generația ‘70 și ‘80 care fac eforturi monumentale să-mi demonstreze că în România comunismul nu a existat. De ce spun acest lucru care mă întristează profund?

În primul rând, acesti indivizi doresc să ne spună răspicat că ceea ce am avut noi nu a fost comunism ci doar o implemetare deficitară a unui lumi ideale. Ideea e că tinerii pot adera usor la un astfel de discurs. De aici până la legionarism militant de tip arme și terorism nu este foarte mult .Parcă îi și vedem cum urla “Încă o revoluție!!!”

In al doilea rand, acesti indivizi au frustrări umane nu convingeri de nestrămutat și astfel când decantează lumea în care trăim reduc totul la sine și la trăirile lor. Perversitatea e că după acest amplu proces de reflecție găsesc câtiva juni discipoli care să adere la ideile lor despre viață. Totul începe pe un ton bătrâncios și autoritar: ”Lasă-mă pe mine să-ți explic cum stă treaba!”.

Acesti indivizi încă nu prea bătrâni, dar nici foarte tineri cred cu sinceritate că procesul de implementare a comunismului a fost viciat, dar comunismul este bun și reprezintă pentru viitorul României un sistem politic încă viabil . O idee perversă și lipsită de empatie care zace în mintea multora care astăzi nu sunt la marginea societății și nu se afla în somaj face, cred eu astazi, mai mult victime decât victimele produse de comunism.

Dacă aruncăm o brumă de luciditate acestor generații observăm un eșec puternic indiferent de discursul lor anti-Iliescu sau anti-politică.

Să sperăm că mai sunt și alții triști pe lume…

2014 un an confiscat sau pierdut?

11-Taranul-Roman-si-Dumnezeu-Foto-c-Dinu-Lazar

Oamenii de rând, oamenii muncii vorbesc despre 2014 ca despre un an confiscat de alegerile prezidenţiale, în timp ce politicienii consideră 2014 drept un an pierdut. Tot centrul nostru de greutate suflestesc este exterior fiinţei noastre.

Năzuinţa nu mai este a noastră ci este parte integrantă a unei zeitgeist, a unui timp de aur sau de plumb. Individul este fagocitat de gregarism la fel cum timpul este digerat de Cronos.

 

În toată această atmosferă mitica, noi ne raportăm la ani, epoci(Băsescu, Iliescu, Carol, Cuza) şi zile furate fie de trecutul de aur(pentru mase  – Comunismul, pentru intelectualii melancolici  -Epoca interbelică), fie de actualitatea găunoasă, de baltă a tranziţiei. Suntem sclavii istoriei colective, interpretate pătimaş şi particular şi acest mod de gândire are trăinicie, dar nu şi rodnicie.

 

Sterilitatea prezentului este doar unul din efectele perverse ale românului care refuză identitatea activă(nu militantă).Când întrebăm românul ce aduce 2014, niciodată, parcă, nu este in stare să spună “ să vezi ce pot aduce eu în 2014”. Nu suntem culanţi în faţa timpului, suntem victima voluntară a trecerii lui.

 

În balta tranziţiei, nu se pot îneca rechinii ci doar anii.2014 este la fel de bicisnic în sufletele noastre.

 

 

Lacrima unui nostalgic va trezi morţii din dulap

 

 lacrima

Alexandru D. Filimon

Aproape întotdeauna am considerat anacronică şi patetică cercetarea comunismului românesc. Mi s-ar fi părut normal ca prin dialectică şi polemică istorică să se ajungă la un consens prin care să enumerăm avantajele şi dezavantajele sistemului comunist astfel să putem purcede în sfârşit spre viitor. Condamnarea comunismului a produs cea mai puternică operaţie de conversie psihosocială revendicând prin Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER) corecţia morală a unei societăţi care regretă în proporţie de 60 % perioada cumunistă (sondaje de opinie abundă pe această temă). Prin oficiala condamnare a comunismului s-a realizat o operaţie foarte fină asemeni operaţiei pe cord, uzitând de comparaţie din plin ca mijloc de închipuire.

Imaginaţi-vă, pentru moment, că s-ar produce documentare despre nivelul de trai din Austria şi Eleveţia, despre averea pe cap de locuitor din Germania în loc să se producă documentare şi emisiuni pe bandă rulantă despre comunismul românesc. Cum s-ar simţi românul observând beatitudinea neamţului ? Mai mult ca sigur revoltat furios şi frustat. Cum se simte astăzi românul când vede, rememorează nefericirea comunistă? Cu siguranţă se simte mai bine. Atât de falacioasă este această falie creată încât nu degeaba simţim cu toţii că “ In România nimic nu se schimbă”.

Legitimitatea sistemului politic actual nu se poate realiza decât prin raportarea la trecut, şi nu la orice trecut, ci la acel trecut cenuşiu, tumultos şi auster. Politicienii noştri ne-au învatat cu firimituri şi noi ne-am învăţat cu lături. Acum avem parte şi de toate resturile oficiale ale istoriei fără a resimţi reculul de rest al istoriei.

Manipularea nu s-a încheiat, ea continuă astăzi sub alte forme promovând capitalismul sălbatic în detrimentul unui capitalism autentic, promovând grangurii la prima generaţie de pantofi care se tratează în Viena în detrimentul oamenilor cu o valoare morală, intelectuală şi culturală veritabilă, promovând dictatul istoriei de la Cotroceni asupra comunismului (realizat de un grup de cercetători şi istorici) fără o dialectică şi dezbatere autentică. Orice avantaj al comunismului este linşat şi cel ce îndrăzneşte să vorbească despre astfel de lucruri este un criminal, un marxist, în cel mai bun caz un nebun. Cu o astfel de reacţie nu putem merge cu istoria noastră contemporană decât înapoi. Viitorul piere sub greutatea reacţiilor noastre.

Anticomunismul este un produs al intelectualităţii româneşti, nu reprezintă o emanaţie a societăţii româneşti pe de-a-întregul. Mai are rost să ne întrebăm cu ce scop a fost făcută această condamnare?

Un muzeu al comunismului ar putea fi o idee mult mai bună deoarece nu avem cum să dormim liniştiţi cu morţii în dulap.

 

Atunci când un nostalgic se va plimba prin acest muzeu şi în adâncul fiinţei sale va mişca ceva în stare să-i stoarcă o lacrimă pe obraz, vom şti că am făcut un pas spre Viitorul nostru şi fără condamnările Lor.

Liviu Brătescu

Incultura ne distruge, mă baiatule...

POLITICA ÎN PIONEZE - Horia Pană

"Îmi place zgomotul produs de democraţie." (James Buchanan, al 15-lea preşedinte american)

Bellum omnium

blog George Damian

brînzoaice cu gem

Incultura ne distruge, mă baiatule...

Civitas Politics

Analizăm politica