Diaspora încotro?

diaspora poza protvAlegerile prezidențiale din acest an au mai developat încă o fractură a poporului român. Pe lângă faptul că existau destule bube în fibra românească, pe lângă faptul că majoritatea intelectualilor vorbesc despre România ca și cum ar exista aici un ADN malign, a mai apărut ceva…

În sens strict tehnic, vorbim de un nou clivaj în societatea românească, și anume un inedit antagonism bazat pe ură și resentiment profound, între cetățenii din țară și cei din diaporă. Într-un sens mai popular raționamentul ar fi următorul ”Toți căpșunarii care fac menaj la babe prin Europa, vor ei să aleagă președintele?Ce să aleagă aștia?Au stat ei în țară pe un salariu de mizerie?N-ar trebui să aibă drepturi!!!”.

Raționamentul se extinde în multe cazuri căci suferința a ajuns un fel de autoritate pentru a-ți exercita calitatea de votant. În principiu, român poți fi doar în România. Cei din diasporă au la rândul lor o atitudine superioră față de cei rămași să sufere pentru o România modernă. Ei sunt deja deprinși cu exercițiu democratic european și cu valorile occidentului care nu încap în orizontul îngust, din fire, al românului. Mai sunt și tinerii în această ecuație. Nu stiu câți dintre ei realizează în ce joc psihosocial sunt implicați, dar ar trebui să ne întrebăm ”Cui îi foloseste această fractură?” și ”Cine ar fi în stare să reunească într-o singură mulțime aceste grupuri care mai nou se urăsc în mod transparent ?”.

E legitim să ne întrebăm ”Diaspora încotro?”

INTERVIU – De vorbă cu Dorel Vişan

visan

Dorel Vişan consideră că România este un stup bezmetic, cu prea mulţi trântori. Actorul Dorel Vişan a declarat pentru ZeteticGroup, în cadrul unui interviu, că

“Paştele e un alt motiv de petrecere, unii deja au trecut pe grătare şi pe mici, dar sărbătoarea Paştelui este cea mai mare sărbătoare a creştinătăţii, pentru că este simbolul lui Iisus, pătimirea Lui“.

Ce simbolizează Paştele pentru români? Sacrificiu hristic, cumpătare, prilej de gândire asupra propriei persoane sau reprezintă un motiv în plus de dietă de slăbire sau de petrecere?

Acum, în ultimul timp, Paştele e un alt motiv de petrecere, unii deja au trecut pe grătare şi pe mici, dar sărbătoarea Paştelui este cea mai mare sărbătoare a creştinătăţii, pentru că este simbolul lui Iisus, pătimirea Lui. Astăzi sau altădată, cu certitudine şi astăzi, este un prilej de primenire.

Un prilej de a te privi în interior şi a te întreba care e rostul tău pe pământ, dacă am vreun rost, cum zice Eminescu, dacă viaţa asta are vreun ţel sau nu.

Pe vremuri, când erau bătrânii, Paştele era o formă de primenire şi a trupului, şi a sufletului. Toţi copiii aveau ceva nou de ziua de Paşte, o cămaşă sau pantaloni sau chiar un costum, şi în general toţi membrii familiei se strângeau prin casă. Iar primenirea, oamenii se mai gândeau la relaţii dintre oameni, la relaţiile de iubire dintre soţi, dintre părinţi şi copii, dintre fraţi şi fraţi ş.a.m.d. Deci, era o formă de primenire foarte bună. Puţini mai meditează cu privire la sacrificiul hristic, de exemplu sărbătorirea Crăciunului în Franţa e foarte plăpândă, dar pătimirea lui Iisus a adus, a lăsat trei semnificaţii mari.

În primul rând, Iisus a venit cu iubirea; până la El, în Vechiul Testament, importantă era dreptatea, dar s-a profilat altă înţelegere între oameni, iubirea este absolut fundamentală pentru omenire. Fără iubire nu se poate face nimic. A spus asta Apostolul Pavel, o descriere extraordinară a iubirii, deşi într-o vreme era atribuită lui Marin Preda. În al doilea rând, a lăsat crucea ca semnificaţie a patimilor Lui. Crucea care este foarte importantă, fiecare om are crucea lui şi e bine să şi-o ducă fără să-i cadă prea mult.

O altă semnificaţie este reuşita sau învingerea suferinţei. Prin suferinţă poţi să reuşeşti şi este bună pentru că suferinţa dă omului un fel de a fi, dă o anumită smerenie, care este foarte importantă. Sunt aceste trei metafore, ca să zic aşa, care Iisus le-a lăsat, şi cine le urmează se apropie de sine, după părerea mea. Îşi cunoaşte şi îşi recunoaşte rolul pe această lume.

Nu este un mister că o parte a intelectualităţii române consideră poporul român un popor superstiţios? Unii sociologi spuneau că acele cohorte de oameni care se calcă în picioare, care vin să ia lumină, care postesc vor să-şi conserve viciile? Este Paştele un prilej pentru noi, românii, să ne conservăm viciile? Nu este cumva o situaţie de inversiune morală…?

Cred că e mult spus că vor să-şi conserve viciile. În orice caz, oamenii nu mai înţeleg relaţia cu Dumnezeu şi relaţia între oameni cum a fost considerată odată. O relaţie cu răspundere, o datorie. Oamenii se calcă în picioare din cauza lipsei de educaţie, este o cădere culturală în România foarte mare din 1989 încoace. Se utilizează mai mult verbul “a avea” decât verbul “a fi”.

Fiecare vrea să aibă, vrea să se îmbogăţească, aşa cum spune Eminescu, “pe nemuncite”.

Când vedem că toţi aceia care fac averi mari “numai banul îl vânează şi câştigul fără muncă”. Aşa spunea Eminescu, şi uite că sunt 150 de ani de atunci, şi tot rămâne valabil. Şi cei de sus, şi cei de jos au cam acelaşi comportament, este o lipsă de educaţie, o lipsă de instrucţie a relaţiilor dintre oameni. Una este educaţia, dar cultura libertăţii este greşită.

Libertatea nu e să faci ce vrei, ci să faci ce trebuie. Mântuitorul spunea că, din cauza păcatului, omul a fost condamnat la naştere prin suferinţă, iar Sfântul Petre spunea: “Fiţi liberi, dar libertatea voastră să nu acopere fărădelegile voastre, ci să fie o lucrare dumnezeiască.” Asta este libertatea, iubire. Oamenii se duc, se calcă pentru apă sfinţită, îi înţeleg până la un punct, dar nu e bine ce se întâmplă.

„Românul este un om ciudat, un om de răscurce de vânturi şi de drumuri”

 

 De la Herodot ştim că “geţii sunt cei mai viteji şi mai drepţi dintre traci”, dar în acelaşi timp sublinia că “unirea lor e cu neputinţă şi nu-i chip să se înfăptuiască, de aceea sunt ei slabi”. Măcar de Sărbători românii sunt uniţi sau găsesc un prilej să se depărteze?

Nu sunt uniţi. Românul este un om ciudat, un om de răscurce de vânturi şi de drumuri, aici toate popoarele năvălitoare care au trecut peste teritoriul dac, toate au lăsat sau au luat câte ceva, şi atunci sufletul românului este foarte special şi e greu. Numai cu forţă se uneşte românul. Perioadele când am avut, nu le-aş spune dictatori, cum a fost Ştefan Cel Mare, Mihai Viteazul şi chiar perioada care a trecut, cea comunistă, unde era o formă de dictatură care i-a mai potolit pe oameni. În primul rând, i-a potolit prin faptul că toţi munceau. Necazul mare astăzi este faptul că oamenii nu muncesc. Nu au un loc unde să muncească şi atunci, neavând aceste locuri de muncă, ei se consumă în alte lucruri, care nu sunt cu nimic mai bune.

Dumitru Drăghicescu menţiona că sufletul românului este anarhic şi autarhic, spiritul legii pentru el este ca un frate vitreg. Vedem şi astăzi această stare de lucru?

Şi astăzi legile nu sunt respectate, nu e o “dictatură a legii” (Toţi vor să scape, să intre pe dedesubt), nu există o barieră pentru a opri aceste fărădelegi de la viaţa asta destul de desfrânată. La noi aproape se specializează pe perfecţioanarea acestui desfrâu. Oameni, din profesionişti ai destinului, au devenit amatori.

„Principiile omului trebuie să fie principiile vieţii şi principiile vieţii se ordonează  după legile naturii. Omul nu mai respectă legile naturii, şi din cauza asta îşi face lui însuşi rău”

Vorbeaţi despe umanitate, despre calitatea de a fi om. În ce măsură mai sunt românii oameni? Ce valori au fost trecute în uitare şi ce valori ne pot ajuta să recuperăm memoria sau istoria noastră?

Mai sunt oameni, dar nu se mai respectă principiile umanităţii şi ale umanismului. Principiile omului trebuie să fie principiile vieţii şi principiile vieţii se ordonează după legile naturii. Omul nu mai respectă legile naturii, şi din cauza asta îşi face lui însuşi rău. Sunt atâtea lucruri, roşii iarna, pepeni sunt lucruri sezoniere, care altădată se gustau numai un sezon, şi atunci erau bune. Să le creşti în alt sezon îţi trebuie să umbli sau la sămânţa lor, sau la îngrăşămintele care se pun, care nu mai sunt naturale, sunt chimice şi lasă urme asupra omului. Dar nu numai asta, omul nu mai are ţeluri frumoase.

Sunt patru principii ale vieţii: libertatea, dreptatea, iubirea şi pacea. Aceste principii nu se mai respectă, libertatea este mai mult un haos sau duce la haos, pentru că e înţeleasă greşit, dreptatea nu o fac nici oamenii legii, şi pe oamenii legii îi văd cu cătuşele la mâini. Am spus destul despre iubire, pacea între oameni, armonia între oameni nu se mai creează, nu mai sunt prietenii cum erau odată, prietenii între ei nu se mai înţeleg, fraţii nu se mai înţeleg, copiii cu părinţii nu se înţeleg. Deci asta este cauza.

Principiile vieţii nu se respectă şi nu se predau, nu ştiu ce se predă în şcoală dacă s-a ajuns să se omoare elevii între ei. La tineri, la copii, ce se fixează de mici rămâne pentru toată viaţa. E un proverb turcesc: “Copilul e ca şi copacul, dacă de mic se strâmbă, la nevoie nu se mai îndreaptă”. Se fac fel de fel de inovaţii în şcoli în loc să se facă educaţie şi instrucţie. Copilul trebuie să condus simplu către elementele fundamentale de viaţă şi, după ce-o fi mai mărişor, trebuie obişnuit cu lucruri mai grele de viaţă. La noi toate se uşurează, nu se îngreunează ca să pregătească astfel copiii pentru viaţă, inclusiv examenele.

„Pe România am caracterizat-o odată ca un stup bezmetic. Aşa este în această situaţie România, avem prea mulţi trântori şi stupul ăla se distruge, devine bezmetic”

Dacă “iubirea trebuie să facă parte în atmosfera de lucru”, atmosfera din România cum ar putea fi descrisă?

Eu mă refeream la artişti când spunem asta, dar ea se poate aplica la oricine. În momentul în care lucrează cineva în iubire, în înţelegere cu partenerul său, cu şefii sau cu subalternii, atunci munca este mult mai completă. Pe România am caracterizat-o odată ca un stup bezmetic. Stupul bezmetic este acela care nu are matcă, multă vreme nu are nici ouă, la o parte dintre albine li se dezvoltă ovarele şi depun ouăle, dar ele se numesc fecundate şi numai trântori. Aşa este în această situaţie România, avem prea mulţi trântori, şi stupul ăla se distruge, devine bezmetic. La albine nu există să încalce o lege, ele tot timpul sunt la fel, omul este schimbător. Omul este fiinţa care poate să fie sublimă sau poate să fie mizerabilă. Nimeni nu are această mişcare de la mizerabil la sublim. Omul devine neom, aici este necazul.

După o societate socialistă sau cum a fost a noastră comunistă, ar fi nevoie de o formă democratică, nu capitalistă, şi un socialism democratic.Îşi mai permit românii să fie pesimişti? Nu este prea nefiresc să ne considerăm la infinit urâţi ca neam şi chip individual?

Nu e bine să ne considerăm aşa. Românul este pesimist, pentru că vede că nu înaintează, totdeauna a fost aşa, Eminescu spunea: “Vai de biet Român săracul! Indărăt tot dă ca racul”. Eu nu sunt un om nostalgic, dar, după o societate socialistă sau cum a fost a noastră comunistă, ar fi nevoie de o formă democratică, nu capitalistă, şi un socialism democratic.Numai acela ar putea să facă o societate bună, sunt anumite ţări care trăiesc în forma aceasta şi este mult mai bine. La ora aceasta, în România sunt prea mulţi oameni care nu pot să-şi vopsească ouăle de Paşte sau să pună o bucată de cozonac pe masă, sunt prea mulţi şi s-au înmulţit ăia care aruncă mâncarea. Este din nou o asimetrie foarte mare, şi nu este în folosul nici al oamenilor, nici al ţării.

Politicienii cum sărbătoresc Paştele. Care este relaţia lor cu sărbătoarea pascală? E mai mult o reacţie mimetică, electorală din partea lor sau unii dintre ei mai cred?

E o relaţie de “miciuri” (de la mici vine), cum spune un ţăran aici la mine. Sărbătoresc în general prin “miciuri” şi prin friptane. Am auzit pe cineva la radio zilele astea când veneam aici, care spunea: ” Dom’le, este extraordinar, am mâncat grătar, friptură, mici “, omul nostru s-a pus pe friptane. Din păcate, nu avem o clasă politică pentru ca să orienteze ţara spre o zonă a binelui, a muncii. Ei sunt aşa venetici în politică, deja încep lupii tineri, cum se zice, copiii celor care au condus până acum, care nu au instrucţia adecvată. E suficient să ne uităm în jurul nostru şi vedem cum trăim.

Dacă un preot moare întotdeauna în genunchi, la un actor cum se trage cortina?

La un actor se trage aşa cum se trage cortina şi la public. Deci, la un moment dat, trebuie să cadă această cortină. Un actor adevărat, când se trage ultima cortină, se trage tot spre dorinţa lui de a munci, de a căuta, de a crea destine. Care sunt actori adevăraţi, care nu sunt, acolo nu se trage nimic. Actorii sunt o specie deosebită.

Vorbele care nu se pot spune în biserică nu se pot spune nici pe scenă, pentru că actorul este un propovăduitor laic, care trebuie să propovăduiască adevărul.Trăiesc cu un sentiment că există un gol de generaţie la actori? Există?

Păi asta vine tot de la ţară. Toate lucrurile sunt legate de ţară, că nu se poate face separat. Actorii nu mai înţeleg, nici nu se mai predă actoria. Cine mai sunt profesori acum care predau actoria? Dacă îi comparăm cu profesorii pe care i-am avut noi… acum este mai complicată treaba. Nu se predă cum trebuie, am vulgarizat teatrul şi opera, ne-am apucat de înjurat, să vadă lumea că suntem liberi, că facem şi noi ca americanii. Astea sunt lucrurile care nu intră în religia artei şi artistului. Vorbele care nu se pot spune în biserică nu se pot spune nici pe scenă, pentru că actorul este un propovăduitor laic, care trebuie să propovăduiască adevărul.   –

Pensionari senili şi candidaţi independenţi

adio-pensie-luati-va-gandul-de-la-pensii-plata-pensiilor-incapacitatea-de-plata-a-statului-prea-putini-tineri-multi-batrani-pensionarii-mor-foame-pensie-decenta-nu-vom-mai-primi-pensie3

 

Câţiva pensionari m-au somat în stradă să le explic de ce cred atât de mult în candidaţii independenţi şi de ce îndrăznesc să afirm că ei sunt şansa unei clase politice reale în următorii 20-30 de ani.

 

Vă redau mai jos câteva dintre replicile uşor batjocoritare cu care aruncau în mine cand mă filau:

“Tu crezi măh că poţi reuşi în politică fără nişte mafioţi pe acolo, fără hoţi nu se ridicau partidele.”

“Tu crezi că vreun independent.. dinăstia poate să reuşească fără un Hrebenciuc?”

“Independenţii sunt ai nimănui, de aia nu vor reuşi niciodată, ce spui tu sunt poveşti, toţi hoţii vor vrea să fie independenţi după ce termină partidele cu ei şi Parchetul.”

După vreo 30 de minute de monologuri de senectute malignă, aud următoarele:

 

“Noi am încercat să facem ceva, era Ceauşescu ăla nebun, dar el nu ne-ar fi dat pensii aşa de mici, ne respecta nu ca ăştia. Toţi hoţii au intrat şi şi-au bătut joc de noi, ne-au luat din pensii de asta niciunul nu mai merită votat.”

“Suntem amărâţi, vor ăştia să ne omoare mai repede, noi care am muncit la ţara asta nu am fost ca ăştia tineri cu droguri, cluburi…munca, tată,  asta era sfântă. Şi pentru ce…o pensie mizerabilă.”

 

Fascinant, aş putea spune, numai românul este capabil de contradicţii cosmice. Complicitatea cameleonică a poporului român cu clasa politică este reala dramă a tranziţiei. Înjurăm politicienii pentru pensii mai mici şi la diferenţă de câteva minute îi putem admira pentru cinismul lor galactic de a ne fura pensiile, salariile.

Un candidat independent ar avea mai multe şanse să candideze pe lună decât în România, unde pe lângă conditiile monstruoase necesare unei candidaturi independente, ai nevoie să te dedublezi spontan din Sfântul Carpaţilor în Stăpânul Dâmboviţei.

Independenţii în politică sunt mai mult o piesă de mobilier  cu funcţie decorativă, o sursă infinită de râs pentru cetăţenii acestei ţări care arată admirativ spre hoţi şi spre calea „cea dreaptă” concomitent când se plâng de nenorocirile acestor „sfinţi”.

Nu am putut să le mai spun nimic, nu am putut să-mi mai spun ceva mie după o astfel de întoarcere în irealitate. Mă rezum doar să amintesc că  “Boala nu se divide, ci se revendică din istorie “.

 

 

 

 

 

Liviu Brătescu

Incultura ne distruge, mă baiatule...

POLITICA ÎN PIONEZE - Horia Pană

"Îmi place zgomotul produs de democraţie." (James Buchanan, al 15-lea preşedinte american)

Bellum omnium

blog George Damian

brînzoaice cu gem

Incultura ne distruge, mă baiatule...

Civitas Politics

Analizăm politica